Apelurile au venit în valuri, cu maxime în timpul aparițiilor Yolandei Crețescu – inițiatoarea și motorul proiectului – la televiziune și la radio, în cadrul unor emisiuni care i-au permis nu numai să promoveze telefonul verde, ci să și vorbească despre suferința nevăzută, despre depresie. Eu știu asta pentru că unii dintre voluntarii care au venit către echipa proiectului așa au spus, asta i-a motivat, vorbele Yolandei spuse la un post de televiziune, la un post de radio …
Noi, voluntarii, am așteptat apelurile și ne-am străduit să fim, într-un fel, dacă se poate spune așa, maxim de buni ascultători, de rapizi și eficienți în a da informații de bază în sfera psiho-educației, de încurajatori și mângâietori. Unii dintre noi am ramas cu gândul la cei care ne-au sunat și am avut imboldul de a suna înapoi, de a continua discuția și de a da mai mult decât se poate da în limita celor 30 de minute ale unui apel. Am căutat însă să respectăm cadrul procedural stabilit al liniei telefonice. Am înregistrat solicitări de ajutor dincolo de cel oferit în cadrul apelului telefonic; asistență psiho-socială, juridică, multe întrebări mai departe de profilul telefonului.
„Durerea parcă face vocile să semene”- îmi spune una dintre voluntare, și când îmi spune asta îmi dau seama că așa este, eu nu observasem.
Emoția celor care ne apelează se întâlnește cu emoția noastră, a celor care răspundem. Ne-am obișnuit să primim emoția, să o validăm, să îi ajutăm pe cei ce apelează să o gestioneze; uneori respirăm împreună cu ei, încercând să îi învățăm să se liniștească atunci când anxietatea îi copleșește, alteori pătrundem cu ei în locul de siguranță, locul real sau imaginar în care ei s-au simțit cel mai bine și mai feriți de rău, în viața lor. Și facem asta ca să îi învățăm să se retragă și singuri în locul acela ce le-a rămas în memorie și în suflet ca loc al siguranței și al stării de bine, atunci când au nevoie de răgaz și consolare.
Să facem afișe, să promovăm linia telefonică peste tot, spune o voluntară, aceeași care a remarcat că vocile celor care suferă seamănă, iar o altă voluntară vine cu un caz social, spunând că cineva de la țară, o persoană vârstnică are nevoie de ajutor.
C. este voluntara care, cu răbdare senină și fără limită, ne trimite-și re-trimite programul ca să ne alegem slotul de serviciu. Să discutăm mai mult și mai profund despre suicid propune o alta, să fim cât mai bine pregătiți pentru apelurile de criză, să ne pregătim mai mult în domeniul psihopatologiei, farmacologiei, adicțiilor, să învățăm continuu. Deși Telverde este dedicat intervenției în cazul depresiei, nu putem evita niciun fel de apel. Și toți vor să știe și să poată mai mult. Toți vor să facă mai mult. Iar voluntarii care nu sunt de profesie psihologi, sunt și ei aici cu noi, ajutându-ne la ceea ce este împreujurul liniei telefonice (baze de date, traduceri, parteneriate)… vor începe în scurt timp și ei.
Sunt, oricum, uimită de eleganța, creativitatea și omenia în care sunt abordate apelurile. Și eficiența și focalizarea pe resursele apelantului. Aproape că nu îmi vine a crede că cel care răspunde este un profesionist la început de drum, un tânăr ca ani sau un tânăr cu sufletul, care a apucat drumul psihologiei după un intermezzo într-o altă meserie, într-un cu totul alt domeniu de activitate. Sunt și mulți psihoterapeuți care simt nevoia de ajuta, de a da înapoi ceea ce au primit. Este un mesaj pe care l-am auzit de la câțiva. Este o echipă bună. Și foarte umană, fără orgolii și fără pretenții. Mă bucur că sunt aici, deși nu este ușor să muncești peste orele de muncă așa cum de fapt fac cu toții (unii sunt încă studenți sau sunt studenți și muncesc în același timp).
Tocmai s-a mai încheiat un atelier de formare și 15 voluntari noi s-au alăturat echipei.
© Copyright 2022 DepreHUB
Lasă un răspuns