Cine sunt în dragoste și de ce? Anxiosul, securizantul, evitantul sau dezorganizatul?

Teoria atașamentului a fost dezvoltată pentru prima dată în anii ‘50 de către John Bowlby, un psihanalist englez, care își propusese să înțeleagă suferința și anxietatea experimentate de către copiii care au fost separați de părinți. Bowlby explica, la acel moment, faptul că atașamentul este o nevoie de supraviețuire, dezvoltat în mod natural de către copilul dependent de grija și protecția oferite de adult.

Teoria atașamentului este o ramură a psihologiei care studiază și descrie natura atașamentului emoțional dintre oameni. Atașamentul se dezvoltă încă din primul nostru an de viață și cuprinde paleta largă de emoții, sentimente și comportamente pe care le manifestăm față de părinți sau persoana care ne îngrijește și crește. Natura acestui atașament, copil-părinte, și modul său de manifestare devin pentru noi felul în care ne vom raporta la iubire și la relațiile de iubire; ba mai mult, stilul nostru de atașament va defini însăși dragostea: Spune-mi cum ai fost iubit ca să-ți spun cum iubești.

Stilul nostru de atașament este modelat de primele experiențe în care ne-am simțit (sau nu) văzuți, iubiți, îngrijiți, sprijiniți. Acesta are importanță pentru dezvoltarea socio-emoțională a copilului și se va manifesta în aproape toate interacțiunile sale ulterioare, inclusiv ca adult.

Modul în care am interacționat cu figurile importante ale copilăriei noastre și felul în care ele au fost disponibile și receptive la nevoile noastre fizice și emoționale ne vor defini imaginea de sine și relaționarea cu ceilalți.

Există forme de atașament sigure și forme de atașament nesigure. Forma de atașament sigură este tiparul securizant de atașament, iar formele nesigure sunt tiparul anxios, tiparul evitant și tiparul dezorganizat. Putem afla unde ne încadrăm adresându-ne o singură întrebare: Cine sunt în dragoste?; adresându-ne această întrebare, vom observa că ne regăsim, preponderent, într-una din următoarele situații:

1. Cine sunt în dragoste? Îmi vine ușor să mă apropii de ceilalți, mă simt confortabil să depind de ei în anumite situații, iar ei să depindă de mine. Nu îmi e teamă de abandon sau de faptul că cineva s-ar apropia prea mult de mine. Văd importanța comunicării deschise și o practic, iar pe măsură ce apar probleme, le discutăm și le rezolvăm împreună – acesta este stilul de atașament securizant.

2. Cine sunt în dragoste? Consider că ceilalți sunt reticenți în a se apropia de mine așa de profund și intim cum mi-aș dori. Deseori mă îngrijorează gândul că partenerul meu nu mă iubește sau nu vrea să stea cu mine. Eu îmi doresc să fiu foarte aproape de partenerul meu, dar asta îl îndepărtează uneori – acesta este stilul de atașament anxios.

Persoanele care se regăsesc în aceste situații sunt foarte atașate de ideea de iubire, iar uneori chiar pot confunda relațiile turbulente cu pasiunea. Pentru că atunci când erau mici, au avut unul sau ambii părinți cu un comportament oscilant și inconsistent față de nevoile lor, aceste persoane nu au dezvoltat un sistem de ghidaj emoțional sănătos, nu știu cât și când să ofere într-o relație. Ca adult, această persoană tinde să se “agațe” de anumiți parteneri și să devină foarte posesivă.

3. Cine sunt în dragoste? Eu mă simt oarecum inconfortabil să fiu apropiat de ceilalți. Îmi este greu să am încredere totală în ei și să depind de ei în vreun fel. Sunt agitat atunci când cineva devine prea apropiat de mine și de multe ori mi s-a întâmplat ca ceilalți să își dorească de la mine mai multă intimitate decât îmi este mie confortabil să ofer – acesta este stilul de atașament evitant.

Persoanele care se regăsesc în aceste situații simt nevoia să se retragă emoțional. Pot părea autosuficiente, prea independente. Evită angajamentul față de o persoană și chiar intimitatea profundă. Le displace profund să se arate vulnerabile, nici măcar furie nu manifestă în situațiile conflictuale, se retrag până a se ajunge acolo. Unele persoane dezvoltă acest tip de atașament deoarece, în copilărie, unul sau ambii părinți au fost neglijenți față de nevoile lor emoționale. Iar în timp, aceste persoane au ajuns să simtă că îi deranjează pe ceilalți, așa că nu mai fac pași înspre ei și se bazează numai pe propria persoană.

4. Cine sunt în dragoste? Uneori mă simt compleșit de propriile emoții și derutat față de anumite situații. Mi se reproșează adesea că sunt insensibil la nevoile partenerului, lipsit de empatie și compasiune. Îmi este greu să ofer dragoste și afecțiune și am un comportament imprevizibil – acesta este stilul de atașament dezorganizat.

Persoanele care au dezvoltat un astfel de atașament întâmpină dificultăți în ajustarea propriilor emoții, pot avea comportamente conflictuale și haotice. Pot manifesta episoade violente de furie și abuz. La rândul lor au avut parte de tratament abuziv în copilărie. Copiii abuzați, traumatizați sau cu un mediu de dezvoltare instabil sunt predispuși la un astfel de stil de atașament. Persoanei cu un stil de atașament dezorganizat îi greu să aibă încredere în ceilalți și vede lumea ca pe un loc amenințător din cauza faptului că persoana care a crescut-o nu i-a oferit un mediu sigur pentru creștere, ba chiar i-a produs teamă.

Indiferent de stilul de atașament în care ne încadrăm, trebuie să înțelegem că nu este vina noastră, că nu suntem persoane rele și nedemne de iubire, ci suntem doar răniți. Intimitatea ne-a rănit la un moment dat.

De ce e important să știm ce stil de atașament am dezvoltat? Pentru o mai bună calitate a vieții, pentru relații de dragoste, de prietenie, sociale mai împlinite. Nu e ușor să realizezi că ești partea nesigură dintr-o relație, dar e un punct de început pentru a fi mai bine pe viitor. Cunoașterea stilului de atașament ne deschide ochii asupra propriului comportament repetitiv și distructiv, ne face să înțelegem de ce avem unele reacții, de ce simțim ceea ce simțim. Este un proces inconfortabil, dar care ne oferă explicația pe care, poate, o căutam de mult.

Vestea bună este că stilul de atașament se poate schimba pe parcursul vieții: odată ce descoperi mecanismele de apărare pe care le-ai folosit în relațiile tale, poți începe să lucrezi la noi abordări sperând ca, în timp, să poți trece de partea celor cu tipar securizant, care văd frumusețea intimității, vulnerabilității și încrederii într-o relație. Sunt studii care arată că persoanele cu un stil de atașament securizant sunt mai fericite, se simt susținute, sunt mai puțin predidspuse la depresie și pot să susțină legături mai trainice.

Mai mult, odată identificat stilul de atașament nesigur, ne putem simți mai puțin singuri și vinovați. Și putem începe să ne privim pe noi înșine și alegerile noastre cu mai multă înțelegere și în deplină cunoștință de cauză.

Surse articol:

https://www.psychologytoday.com/us/blog/compassion-matters/201307/how-your-attachment-style-impacts-your-relationship

http://labs.psychology.illinois.edu/~rcfraley/attachment.htm

https://markmanson.net/attachment-theory

https://www.gottman.com/blog/attachment-style-influences-success-relationship/

Sursă copertă originală:

http://psiholog-magda-moldovan.blogspot.com/2017/11/relationare-stiluri-de-atasament.html

Sursă foto 2 originală:

https://markmanson.net/attachment-theory

CRISTINA GLOMNICU

Cristina Glomnicu este studentă în anul II la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Este absolventă de studii de licență și master în cadrul Departamentului de Jurnalism, Relații Publice, Sociologie și Psihologie, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu. Totodată, deține certificat de competențe psihopedagogice. De-a lungul timpului a scris articole pe diverse teme, printre care educație, justiție, sănătate.