Mecanisme de apărare sau cum ne aparăm inconștient în mod permanent

Drumul către propria valoare este un drum anevoios, care își pune bazele în copilărie și pe parcurs poate fluctua, în functie de situație, ascendent sau descendent.

De modul în care se constituie baza, depinde tot restul vieții noastre.

Știi ce sunt mecanismele de apărare? Sunt tactici ale minții de a se proteja de anxietate. Termenul de apărare se referă la modul în care mintea impiedică accesul în conștiință a sentimentelor negative, cu potențial angoasant. Aceste modalități de apărare sunt normale și în general au o valoare adaptativă pe moment. Cu cât însă folosești mai des un mecanism de apărare, cu atât devine mai ineficient. Să luăm de exemplu mecanismul de apărare numit negare. Acesta presupune refuzul de a vedea realitatea pentru a nu suferi. Dacă fumezi, o sa fie mai comod să spui că o faci din cauza anturajului și că nu poți concepe prezența în anturajul respectiv fără a fuma. A fuma în acest context înseamnă că tu crezi că te poți lăsa oricând. Este mai comod așa decât să recunoști că nu este ușor să te lași de fumat.

O înțelegere potrivită a acestor simțiri și mecanisme de apărare te poate ajuta să îți explici mai bine semnificația și originile comportamentelor, a simptomelor și atitudinilor utilizate la un moment dat. Înțelegerea de multe ori eliberează de simptomele supărătoare pe care le putem simți, ajutând la schimbări benefice în viață. Dacă ne uităm la exemplul de mai sus, cel cu fumatul – când vei recunoaște că este un obicei a fuma și ți-l asumi, poți decide dacă vrei să renunți la acest obicei. Decizia este la tine!

În psihologie, conceptele de afecte și apărări sunt utilizate pentru explicarea unor fenomene, cum ar fi uitarea unei întâlniri. Îmi amintesc o situație de acum câțiva ani în care aveam întâlnire de evaluare trimestrială cu șeful meu și trebuia să ma prezint în biroul sau la o anumită oră. Am uitat evident și mi-am adus aminte abia după o jumătate de oră când i-am văzut numele printre emailuri. În esență, eu nu doream respectiva întâlnire datorită potențialului vătămător psihic al conținutului discuției, așa că m-am protejat, uitând de întâlnire.

Apărările pot fi:

• Apărările primare/ imature care sunt mai degrabă procese instante, non reflexive
• Apărări secundare/ mature care sunt mai evoluate.

Dintre mecanismele de apărare primare, printre cele mai utilizate, sunt:

• Retragerea – reprezintă retragerea într-o stare diferită de conștientă; la copii apare ca lume/personaj fantasmat fiind un răspuns protector automat și la adulți se poate observa o retragere din mediul social și diminuarea relațiilor interpersonale. Pot apărea înclinații către consumul de substanțe/alcool pentru alterarea conștienței. Principalul avantaj al retragerii ca strategie defensivă este acela că deși implică o evadare psihologică din realitate, necesită foarte puțină distorsiune a acesteia. Persoanele care se sprijină pe retragere se consoleză nu prin perceprea greșită a lumii, ci prin retragerea din ea.
• Proiecția – este procesul prin care propriile conținuturi psihice sunt atribuite altcuiva. Acest mecanism reprezintă baza pentru empatie, însă folosirea predilectă a acestuia poate duce la un caracter paranoid. Să luăm un exemplu simplu: o persoană îi spune partenerului, fără un motiv anume: “știu eu că așa gândești”. Motivul pentru care spune acest lucru este că în acest fel gândește el/ea, dar nu poate fi admis și este expediat în celălalt.
• Somatizarea – conversia stărilor emoţionale în simptome fizice, sistemul imunitar cedează în fața supraîncărcării emoționale, astfel persoana își concentrează atenția asupra problemei fizice. Să luăm un exemplu – abia te-ai certat cu cineva și persoana respectivă te-a supărat foarte tare. Acest lucru ți-a provocat o suferință psihică și poți transfera această suferință din psihic în fizic, astfel încât este posibil să înceapă să te doară capul, de exemplu. Dacă o situație de acest gen se prelungește, poate deveni un obicei pentru organism acest tip de transfer și orice mică discuție cu oricine poate provoca durere de cap la propriu.

Oamenii se pot îmbolnăvi pentru că sunt în mod inconștient deprimați. De asemenea, se pot deprima pentru că sunt bolnavi fizic. Când viața este greu de suportat, sistemul imunitar reacționează.

Între mecanismele de apărare secundare, se regăsesc:

• Refularea – esența acestui mecanism este uitarea motivată sau ignorarea unor evenimente. Ea este asociată cu stări interne, astfel apare respingerea în inconștient a unor impulsuri, reprezentări sau idei inacceptabile care se mențin active, rămânând totuși inacceibile conștientului. Apare după episode percepute traumatic. Să luăm un exemplu: o persoană care a suferit o despărțire de partener poate mai târziu să nu își amintească în detaliu episodul respectiv.
• Regresia – revenirea inconștientă la o fază anterioară de dezvoltare în fața unui pericol ce provoacă angoasă sau frustrare, aici pot apărea moduri de apărare mai primitive.

De exemplu, pe perioada sarcinii, ambii parteneri regresează inconștient destul de mult și devin mult mai sensibili la lucruri din perioade anterioare. Îmi aduc aminte de o pacientă care era însărcinată și îmi spunea că brusc o deranjează când mama ei folosește diminutive: mâncărică, hăinuțe, etc. În analiză a rezulat că pacienta s-a luptat mult pentru maturizarea ei și că ceea ce îi spunea mama, fiind într-o stare naturală de regresie datorită sarcinii, accentua acest lucru și o supăra.

• Umorul – implică găsirea unor elemente comice sau ironice în situații dificile, astfel persoana se distanțează și capătă un grad de obiectivitate față de evenimentele neplăcute. Persoana obișnuiește să glumească pe seama unui incident nefast, pentru a evita să se gândească la sentimentele neplăcute.

Ce concluzii ar fi important de reținut din cele de mai sus?

Mecanismele de apărare sunt parte din noi și sunt parte din progresul nostru ca ființe umane.

Ele ne ajută în unele situații pentru că ne protejează de lucruri percepute psihic ca inconfortabile. Este însă important să încercăm să înțelegem sursa acestor mecanisme. Dacă uităm un episod neplăcut de exemplu, aduce valoare să recunoaștem că acel episod ne-a provocat și încă ne provoacă suferință, să vorbim despre el cu cei din familie și unor să îi dăm voie să iasă la suprafață. Acest lucru va fi eliberator într-un final.

OANA DUMITRU

Licențiată în psihologie, Oana Dumitru este absolventă a formării în psihoterapie psihanalitică și psiholog clinician în supervizare, cu experiență în psihologia organizațională, terapie individuală, de cuplu și de grup, dar și în lucrul cu adolescenți și orientare profesională. Despre procesul terapeutic Oana spune că este un proces profund, foarte personal, de descoperire proprie, de căutare și găsire de resurse interioare, în care cea mai puternică verigă este relația terapeutică. În plan profesional, dar și personal, Oana se ghidează după motto-ul: “Puterea de a decide și acționa este în fiecare dintre noi. Trebuie să ne descoperim motivația!”