Puterea muzicii de a influența emoțiile este, de mult timp, un subiect de interes – atât pentru omul de rând, cât și pentru comunitatea științifică. De altfel, sunt numeroase persoane care au mărturisit că muzica i-a ajutat să treacă peste momente dificile, aspect care confirmă o capacitate a muzicii de a influența dispoziția noastră.
Ceea ce se știa deja era că oamenii apelează în mod intuitiv la muzică pentru a-și regla emoțiile, nivelul de stres și pentru a se simți conectați cu alți oameni. Iar acest lucru se întâmplă și în pandemie: studiile arată că oamenii apelează la muzică pentru a face față mai bine anxietății, temerilor și izolării sociale pe care le-a adus pandemia.
Se pare că, în timpul pandemiei de COVID-19, obiceiul oamenilor de a asculta muzică a cunoscut o intensificare, din diverse motive. Astfel, un studiu realizat în Israel în mai 2020 a scos la iveală faptul că 51% dintre respondenți au ascultat melodii cu scopul de a-și îmbunătăți dispoziția; 49% dintre aceștia au precizat că au apelat la muzică pentru a-și crește nivelul de energie; 46% dintre respondenți au precizat că au apelat la muzică și pentru a se relaxa, iar 46% dintre aceștia au menționat că au folosit muzica drept sunet de fundal în timp ce făceau alte lucruri.
Însă oamenii au ascultat muzică și în mod conștient, nu doar ca sursă de distragere. În timpul lockdown-ului, mai ales, nu muzica în sine ar fi fost esenţială pentru a face față situaţiei, ci modul conştient de a o asculta. Acestea sunt rezultatele unui studiu condus de Institutul Max Planck în șase țări (o organizație neguvernamentală non-profit germană). Astfel, multe dintre persoanele care au participat la studiu au precizat că, deși au ascultat muzică singuri, au făcut-o într-un mod diferit: n-au făcut nimic altceva în acelaşi timp. În plus, versurile melodiilor au jucat un rol important: textele melodiilor conţin, adesea, apelativul ”tu” sau ”noi”, iar aceste formulări i-au făcut pe oamenii care ascultă să se simtă parte a unei colectivităţi.
Pe de altă parte, pentru a face față situației generate de pandemie, oamenii au apelat și la umor, râs, glume și meme-uri. De regulă, umorul îi ajută pe oameni să se simtă în control, chiar și într-o situație incontrolabilă, și să se simtă conectați cu alte persoane – două aspecte care au avut de suferit în pandemie.
Știrile, notificările de pe diverse aplicații despre numărul de cazuri și decese nu fac decțâ să amplifice angoasa resimțită. Dar puțină comedie ne poate distrage de la aceste aspecte care ne inundă 24/7. Desigur, asta nu înseamnă să ignorăm ceea ce se întâmplă, însă este important să ne găsim timp și spațiu și pentru puțin umor, ca metodă de a face față pericolului și limitărilor cu care ne confruntăm.
Studiile arată o legătură între râsete și eliminarea de endorfine, care au rol în amplificarea stării de bine, între râs și ameliorarea nivelului de stres și întărirea sistemului imunitar. Și a-i face pe alții să râdă este o metodă de ameliorare a stresului resimțit. Umorul este pentru toți și cu toții merităm pauze, din când în când, de la nesiguranța în care trăim.
Sunt studii care demonstrează faptul că umorul are un rol benefic asupra stării noastre fizice și psihice. Râsul ameliorează durerea fizică resimțită, reglează nivelul de stres, ne face să ne decuplăm de la stres și îmbunătățește comunicarea interpersonală. Conform Asociației pentru Umor Aplicat și Terapeutic (eng. Association of Applied and Therapeutic Humor), oamenii resimt o scădere a nivelului de stres cu până la 39% doar din faptul că anticipează că ceva va fi amuzant.
Pe perioada pandemiei (și mai ales a izolării sociale) avem și vise mai intense, tot din nevoia, mai ales inconștientă, de a procesa emoțiile. Așadar, psihicul uman apelează la diferite modalități de a trece peste nefirescul actual din viețile noastre.
Surse articol:
– https://www.verywellmind.com/it-s-ok-to-laugh-even-during-a-pandemic-4843082
– https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyg.2020.616499/full
– https://psycnet.apa.org/record/2021-92499-001
– https://www.nature.com/articles/s41599-021-00858-y
© Copyright 2022 DepreHUB
Lasă un răspuns