Despre pierderea unui membru al familiei de COVID-19
COVID-19 este nu numai o boală infecțioasă cu riscuri la adresa sănătății noastre, ci și realitatea care a adus moartea mult prea aproape de noi. Pandemia de COVID-19 este o provocare complicată pentru felul în care gestionăm moartea și felul în care ne trăim doliul.
Conform unui studiu, fiecare pacient care moare din cauza COVID-19 lasă în urmă, în medie, nouă membri de familie îndoliați. Pe lângă multă suferință legată de pierderea unei persoane dragi din cauza virusului, membrii familiei rămași în urmă se simt vinovați, neputincioși și, uneori, incapabili să se refacă. Specialiștii vorbesc, în acest context, despre un doliu disfuncțional, în care pierderea resimțită ajunge să interfereze cu funcționarea firească de zi cu zi.
Într-un studiu despre pierdere și traumă, a rezultat faptul că aproximativ două treimi dintre persoane răspund cu reziliență la pierderea cuiva drag. Asta în condiții firești de viață, nu în plină pandemie. Pierderea cuiva drag din cauza COVID-19 este o formă aparte de suferință. Iar acest lucru a dus chiar la recunoașterea oficială a unei noi condiții: doliul complicat prelungit.
Asociația Psihologilor Americani a aprobat, în toamna anului trecut, introducerea în DSM-V (manualul de diagnostic și clasificare a tulburărilor mintale folosit de către specialiști pentru a pune diagnostice precise) a acestei condiții. Este cea mai recentă completare adusă acestui manual.
Scala de validare a acestei condiții urmărește să măsoare, printre altele, intensitatea dorului față de persoana decedată, nivelul de durere emoțională, gradul de dificultate în a continua cursul firesc al vieții, amorțeala resimțită și sentimentul lipsei de sens. O persoană, copil sau adult, poate fi diagnosticată cu această tulburare atunci când un membru al familiei sale a murit în ultimele 6 luni (în cazul copiilor) sau în ultimele 12 luni (în cazul adulților), iar pierderea suferită este atât de intensă încât gândurile despre persoana decedată sunt zilnice și persistente, fiind prezente cel puțin o lună de zile.
Totodată, persoanele care suferă de doliu complicat prelungit sunt mai expuse riscului de a ajunge să consume substanțe interzise, de a avea probleme cu somnul și probleme cu sistemul imunitar, și chiar gânduri suicidare.
În condiții firești de viață, durerea provocată de moartea unei persoane dragi este o reacție naturală care se ameliorează odată cu trecerea timpului prin acceptarea absenței acelei persoane și prin transferarea atenției către alte persoane, lăsând loc vindecării.
Persoanele care nu au avut ocazia să fie alături de cei dragi lor în ultimele momente pot simți ceea ce se numește pierdere ambiguă. Pot simți inclusiv furie față de regulile generale, față de situația generală. Totodată, pierderea unui membru al familiei în comparație cu pierderea unei rude ne afectează mai sever sănătatea mintală. Spre exemplu, adolescenții care au pierdut oameni dragi din viața lor, bunici, poate chiar părinți, din cauza COVID-19 ajung să resimtă o vină intensă: vină față de felul în care le-au vorbit în ultimele lor zile de viață, vină față de comportamentul pe care l-au avut față de aceștia. În plus, din punct de vedere psihologic, să nu ai acces la o persoană dragă în ultimele sale zile sau ore de viață poate fi extrem de dureros.
Ritualurile funerare au, cu precădere, un rol simbolic, au o însemnătate pentru membrii familiei rămași în urmă. Aceste ritualuri intermediază procesul tranziției de la viață la moarte și tranziția de la o normalitate familială la alta. Când acestea nu au mai fost posibile, acest lucru a însemnat încă o ocazie pierdută de a ne plânge pierderea suferită și de a primi sprijinul celorlalți în acele momente. Astfel, durerea rămâne undeva suspendată, neprocesată.
În timp ce persoanele trecute în neființă nu mai pot suferi, cei rămași în urmă vor continua să se agațe de pierderea suferită, mult după ce pandemia de COVID-19 își va fi găsit locul în istorie. De aceea, rămâne necesară nevoia de a trece printr-un proces de vindecare. Fie găsind ritualuri alternative de a ne lua rămas-bun de la cei dragi, fie ajutându-i pe alții să treacă peste pierderea suferită, fie prin a face apel la rezervorul nostru de credință și speranță.
Surse articol:
– https://www.psychologytoday.com/us/blog/apple-day/202101/how-covid-19-twisted-death-and-grief
– https://cpa.ca/psychology-works-fact-sheet-grief-bereavement-and-covid-19/
– https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2666518221000061
– https://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/00302228211032736
– https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyt.2021.637237/full
– https://www.apa.org/monitor/2021/06/ce-covid-grief
–https://www.researchgate.net/publication/349588954_Strategies_to_Cope_With_the_COVID-Related_Deaths_Among_Family_Members
– https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/20008198.2021.1947563
CRISTINA GLOMNICU
Cristina Glomnicu este studentă în anul III la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Este absolventă de studii de licență și master în cadrul Departamentului de Jurnalism, Relații Publice, Sociologie și Psihologie, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu. Totodată, deține certificat de competențe psihopedagogice. De-a lungul timpului a scris articole pe diverse teme, printre care educație, justiție, sănătate.
Lasă un răspuns