Tehnica terapiei prin artă pleacă de la ideea conform căreia exprimarea creativă promovează bunăstarea mintală. Această tehnică este una hibrid, compusă din disciplinele psihologie și artă. Ca tehnică, este folosită abia din 1940, dar ca formă de comunicare, arta are un istoric îndelungat, datând încă de la picturile din peșteri. Specialiștii au observat, de-a lungul vremii, faptul că persoanelor care se confruntau cu diverse dificultăți emoționale le venea ușor să se exprime prin desene, pictură, scris – astfel, au început să privească arta ca pe o strategie de vindecare.
Asociația Americană de Terapie prin Artă oferă cea mai cuprinzătoare definiție a acestei tehnici. Rezumând, terapia prin artă este profesia care îmbină un proces activ de creație cu o relație terapeutică. Art-terapeutul apelează la procesul de auto-exprimare și îl încurajează, iar rezultatul este o formă de artă care ajută persoana în cauză să își exploreze și să își înțeleagă emoțiile, conflictele emoționale și traumele, să reducă stresul, să îmbunătățească abilitățile sociale, să crească stima de sine.
Terapia prin artă este o formă de tratament experiențială care ocupă un loc central ca formă de tratament pentru copii și adolescenți deoarece este accesibilă și non-invazivă. Terapia prin artă se folosește de procesul creației pentru a-i ajuta pe copii să se exprime; copiii care au trecut prin abuz fizic și/sau emoțional, prin diverse traume, prin episoade depresive sau prin alte tulburări pot beneficia de pe urma autoexprimării creative. De asemenea, art-terapia este recomandată atunci când copilul se confruntă cu dificultăți de învățare, diverse probleme sociale, atunci când trece printr-o perioadă de doliu, tristețe profundă sau accese de furie.
Art-terapia include realizarea de colaje, colorat, pictat, mâzgălit, pictat cu degetele, realizarea de figurine/sculpturi, jocul cu lutul și plastilina. În România, o inițiativă de acest fel a fost cea de decorare cu picturi din Pavilion Neurologie Pediatrică 1 din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” din București. Rolul este acela de a crea o atmosferă potrivită pentru copii, în vederea consolidării efectului terapeutic. De altfel, un studiu recent a demonstrat faptul că picturile expuse într-un spital îi ajută pe pacienți să se simtă în siguranță, să socializeze mai mult și să-și mențină identitatea, dincolo de realitatea de a fi pacient.
Cum funcționează concret terapia prin artă?
Pe măsură ce copiii desenează sau creează, sunt întrebați despre ceea ce au creat și despre cum îi face asta să se simtă. Prin explorarea artei pe care au creat-o, vor fi identificate temele principale, traumelele și conflicte care au declanșat blocajele. Art-terapia este o experiență diferită de joacă obișnuită prin faptul că, în cele mai multe cazuri, există un produs final. Iar terapeutul este aproape de copil pentru a-l ajuta să vizualizeze, să exprime și să imortalizeze experiențele, percepțiile, sentimentele și imaginația sa.
Cum și de ce funcționează art-terapia:
– este senzorială, non-verbală. Art-terapia nu forțează dialogul, ci încurajează exprimarea cu care copilul se simte confortabil. Treptat, pe măsură ce relația terapeutică se tot dezvoltă, cuvintele vor însoți exprimarea artistică.
– oferă indicii despre gradul de dezvoltare al copilului. Art-terapia, în special desenele, oferă informații valorose despre nivelul de dezvoltare emoțională, cognitivă și senzorială al copiilor.
– rol în auto-reglare. Studiile arată faptul că anumite trăsături senzoriale declanșate de artă asunt eficiente în îmbunătățirea dispoziției, în calmarea corpului și minții, mai ales în cazul copiilor care au trecut prin experiențe tramatizante.
– crearea de sens. La fel ca terapia prin joc, art-terapia oferă oportunitatea exprimării simbolice. Pornind de la un desen, spre exemplu, copilul și terapeutul dezvoltă împreună narațiuni și povești. Exemplele, situațiile pe care le descrie copilul prin desenul său sunt foarte grăitoare și exprimarea lor îl va ajuta să se elibereze de experiențele traumatizante.
– siguranța legăturii copil-terapeut. În terapie, toate emoțiile sunt valide și validate; în cadrul ședințelor, copiii vor trăi experiența faptului că nu există “corect” sau “greșit”. Mai mult, interacțiunea copil-terapeut va contribui la dezvoltarea unui model de atașament sănătos, la o relație acordată, la acceptare necondiționată.
Ce se întâmplă în cadrul unei ședințe de art-terapie?
Scopul terapiei prin artă este acela de a încuraja autocunoașterea, de a adresa conflictele emoționale și de a încuraja dezvoltarea personală prin creația realizată de către copil. În timpul unei ședințe, copilul creează, iar dialogul dintre el și terapeut se concentrează pe ceea ce copilul simte să creeze în acel moment, în acel cadru. Terapeutul nu interpretează creația copilului; mai degrabă îl invită pe copil la dialog, pe baza a ceea ce el a creat, îl invită la explorare. Terapeutul folosește întrebări, precum: “Cum se simte asta?”, “Ce culoare să fie?” și altele.
În urma mai multor sesiuni, terapeutul dezvoltă un plan pentru a-l ajuta pe copil să se dezvolte treptat și continuu.
Terapia prin artă se poate organiza în diverse locuri, de la cabinete private și spitale, la școli și organizații sau săli de sport. De asemenea, se poate organiza și în aer liber, în adăpostul unui pavilion portabil. Terapia prin artă nu este singura modalitate de exprimare creativă. Mai sunt și variantele de terapie prin dans, dramaterapie, terapie prin scris, terapie prin muzică. Prin a fi atenți la copii, la forma de artă cu care rezonează cel mai bine, îi putem ajuta să identifice atât o formă plăcută de recreere, cât și o formă adecvată de exprimare.
Surse articol:
– https://www.verywellmind.com/what-is-art-therapy-2795755
– https://www.psychologytoday.com/us/blog/arts-and-health/201601/child-art-therapy-how-it-works
– https://chinaelg.cn/en/mental-health-services/art-therapy-when-words-are-not-enough/
– https://indianexpress.com/article/parenting/learning/art-therapy-for-kids-7129801/
– https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyg.2020.584685/full
– https://adelphipsych.sg/art-therapy-with-children/
– https://www.stanfordchildrens.org/en/patient-family-resources/creative-arts/art-therapy
– https://positivepsychology.com/art-therapy/
© Copyright 2022 DepreHUB
Lasă un răspuns