În fiecare zi porți în spate un bagaj. În bagaj ai toate unelte de care ai nevoie pentru a putea face față oricărei situații cu care este posibil să te întâlnești. Ai acolo modele de comportamente, reacții, principii, valori, abilități practice, mecanisme, emoții experimentate în situații din trecut și exersate în relațiile cu cei din jur. Vei scoate din bagaj mecanisme de apărare în situații complet noi, frici vechi într-o formă diferită față de cea pe care o știai deja, emoții aparent uitate. Bagajul tău este suma experiențelor prin care ai trecut și suma persoanelor pe care le-ai întâlnit, bune sau rele, continătoare sau toxice, pline de iubire sau traumatice.
Cum se activează traumele vechi?
În prima parte a vieții ai învățat să reacționezi într-un anumit fel la situațiile pe care le-ai întâlnit. Mintea a interiorizat acele modele de comportament și le va scoate la iveală ori de câte ori vei traversa o situație care seamană cu ceea ce mintea știe deja. Un comportament care în trecut te-a ajutat să supraviețuiești sau să faci față unei situații va fi adus la suprafață ca răspuns automat, nefiltrat, negândit, neadaptat la o situație prezentă. Activarea unei traume este ca mersul pe bicicletă, o dată ce ai învățat ce ai de facut, corpul tău va ști ce trebuie să facă chiar dacă tu nu ești concentrat la ordinea mișcărilor pe care trebuie sa le faci.
Activarea unei traume din trecut poate fi declanșată la câteva luni sau chiar ani de zile de la eveniment de un simplu miros de benzină, o umbrelă roșie, lumina colorată a unei instalații de pom, cadența unei voci, textura unei foi, o melodie auzită la radio, o atingere fugară pe mână, un foșnet de frunză, o privire. Declanșatorul poate fi ceva aparent nesemnificativ, dar care are semnificație pentru tine și pentru situația prin care ai trecut. Poți să conștientizezi sau nu activarea unei traume, dar acel ceva care te face să reacționezi nefiresc, diferit, te va duce către întrebarea ”Ce se întâmplă cu mine?”.
Activarea unei traume se întamplă când aceasta nu a fost integrată, înțeleasă și acceptată ca experiență de viață. Poate este vorba despre o situatie prea dureroasă pentru tine, ți-a fost rușine, te-ai simțit copleșit, poate n-ai putut vorbi despre ea, poate n-ai avut cu cine, poate nu te-ai simtit înțeles, poate ai lăsat totul în urmă și n-ai avut timp să prelucrezi mental și emoțional toată situația prin care ai trecut, poate credeai că dacă timpul trece și uiti, va trece si ea, dar n-a fost așa. Te simți condamnat să traiești și să retrăiești la nesfârșit trauma prin gândurile tale.
Cum îți dai seama dacă porți în bagajul tău urme ale traumelor din trecut?
Atenția îndreptată către propria persoană îți poate spune dacă în prezent în ”bagajul” tău sunt urme ale unor traume din trecut. Cum? Fiind conectat la ceea ce simți, analizându-ți obiectiv comportamentul și situația medicală.
Ce simți? Este posibil să simți furie, frică, anxietate, tristețe, rușine, vină, neîncredere în propria persoană și în cei din jur, îți e teama de abandon și de moarte, ai sentimentul de inadecvare adoptând perfecționismul ca strategie pentru a fi ”suficient de bun”, trăiești gândindu-te la trecut și nu bucurându-te de prezent, ești hipervigilent, mereu în stare de alertă, gata de fugă, gata de luptă sau înghețat emoțional.
Care este comportamentul cu care nu ești confortabil? Te enervezi repede și din motive aparent nesemnificative ai comportamente autodistructive traduse prin dependențe, ai probleme de alimentație, de concentrare, de atentie, de somn, te izolezi de ceilalți sau te simți singur chiar și într-o relație sau înconjurat de oameni sau, din contra, nu poti sta niciodată singur, ești dezorganizat, nu îți amintești părți întregi ale unor evenimente, experiementezi frica si teroarea prin atacuri de panică.
Ce se întâmplă în corp? Trauma lasă urme prin somatizare, astfel că poti avea dureri de cap, boli de inima, de stomac, diabet sau accidente vasculare cerebrale, o imunitate scăzută și poți să te îmbolnăvești des.
Ce faci cand îți dai seama că s-a activat o traumă din trecut și cum poți preveni activarea traumelor?
Bagajul tau este prea greu? Oprește-te un moment. Ce vrei sa iei cu tine? Ce vrei sa lași în urmă?
© Copyright 2022 DepreHUB
Lasă un răspuns