Numai împreună putem transforma lacrimile în zâmbete!
Persoanele cu depresie sunt persoane care au nevoie să fie ascultate și înțelese, îndrumate și ghidate, încurajate și susținute în lupta cruntă pe care o duc zi de zi cu această boală cumplită, dar și cu ele însele. Dacă ești student sau absolvent al unei facultăți de psihologie și simți că poți oferi puțin din timpul, cunoștințele și experiența ta acestor oameni și inițiativei depreHUB, te așteptăm cu drag în echipa noastră.
Implicarea voluntarilor reprezintă o componentă esențială în derularea proiectului depreHUB, în primul rând pentru menținerea activă a liniei telefonice antiDEPRESIE și, în al doilea rând, pentru implementarea campaniilor de prevenția și tratare a depresiei.
Ești psiholog sau student/ă la Psihologie?
Dorești să faci practică și să-ți dezvolți abilitățile profesionale sub îndrumarea unor mentori cu experiență în domeniu?
Îți place să-ți ajuți semenii?
Dacă răspunsul tău este DA, atunci înscrie-te ca voluntar pentru helpline-ul depreHUB.
De ce să fii voluntar depreHUB?
Ce așteptăm de la tine?
– întâlnire one-to-one cu mentorul: 1-2/luna in primele 3 luni, apoi 1/luna
– întâlnire lunară de intervizare
Ce presupune activitatea de voluntariat?
Activitatea constă în preluarea de apeluri și oferirea de prim-ajutor psihologic persoanelor ce se confruntă cu anxietate, depresie și tentative de suicid. Vei oferi sprijin și suport apelanților, vei explora împreună cu aceștia resursele de care dispun pentru a se simți mai bine, promovând psihoeducația și importanța psihoterapiei.
Pentru preluarea apelurilor vei avea nevoie de căști și un laptop cu Windows, pe care vom instala împreună vpn-ul și aplicația de lucru.
Care este planul nostru de acțiune?
Candidații selectați vor fi invitați la un interviu. După selecția voluntarilor, va avea loc training-ul la care trebuie să fii prezent fizic, la sediul nostru din București, excepție făcând situația în care locuiești în afara țării sau în provincie.
Aici vei primi informațiile de bază pentru a prelua apeluri, pentru a gestiona cu profesionalism conversația telefonică și pentru a-i fi de ajutor apelantului.
Completează formularul de mai jos cu datele tale, iar în decurs de câteva zile te vom contacta pentru a-ți oferi informații
suplimentare și pentru a stabili o întâlnire. Este important să ne cunoaștem personal și să vedem în ce măsură
obiectivele și misiunea noastră rezonează cu tine.
Program flexibil
Vei economisi timp și îți vei putea stabili singur programul. În mare parte, vei putea lucra de acasă sau din orice alt loc îți dorești. Prezența la sediul depreHUB va fi necesară doar în cazul ședințelor de grup pentru stabilirea și evaluarea desfășurării activității.
Supervizare și îndrumare de către persoane cu experiență în domeniu
Pe tot parcursul activității vei beneficia de sprijinul și îndrumarea specialiștilor depreHUB (psihologi clinicieni, psihoterapeuți, psihiatri, oameni din marketing și PR, management și fundraising), atât prin programe de formare, cât și prin ședințele de consiliere profesională.
Cursuri de instruire
Ca voluntar depreHUB vei beneficia de un program de instruire format din trei module de teoria și metodologia procesului de evaluare, suport și consiliere telefonică. Vei avea ocazia să interacționezi cu unii dintre cei mai buni psihologi și să înveți din experiența lor.
Contract de voluntariat și adeverință de practică
Vei beneficia de un contract de voluntariat conform Legii 78/2004, iar în urma activității desfășurate vei primi o adeverință de practică.
Integrare mai ușoară pe piața muncii
În echipa depreHUB vei găsi contextul necesar pentru dezvoltarea abilităților profesionale sub îndrumarea unor specialist cu o experiență vastă în acest domeniu. Având în spate experiența unei activități de voluntariat, vei putea să îți faci mult mai ușor intrarea pe piața muncii și în meseria de psiholog.
© Copyright 2022 DepreHUB