Avem mai multe instrumente care ne ajută și mai mult acces la informație ca oricând — iar inteligența artificială face posibil, într-o oră, ceea ce înainte lua o zi întreagă. Și totuși, în cabinet, întâlnim tot mai des oameni obosiți: oameni care funcționează, muncesc, au grijă de familie, rezolvă probleme, ating obiective — dar care, la un moment dat, își dau seama că nu mai au energie pentru propria viață.
Când „pot să fac mai mult” devine „trebuie să fac mai mult”
Epuizarea omului modern nu vine mereu din muncă fizică în plus. Vine, de multe ori, din faptul că nu se mai oprește niciodată cu adevărat: laptopul se închide, dar mintea continuă; terminăm o sarcină și apare imediat următoarea. Iar inteligența artificială aduce un paradox nou culturii performanței — devenim mai eficienți, dar timpul câștigat nu devine automat timp de recuperare. De multe ori devine spațiu pentru și mai multă muncă.
Burnoutul nu înseamnă doar „sunt foarte obosit”. Poate însemna să te trezești obosit, să devii mai iritabil, să nu te mai poți desprinde psihologic de muncă, să-ți pierzi satisfacția profesională, să ai dificultăți de concentrare — sau să descoperi că, după ce ai oferit energie tuturor responsabilităților tale, nu mai rămâne aproape nimic pentru tine și pentru oamenii importanți din viața ta.
În psihoterapie, nu căutăm o tehnică prin care să reziști mai mult, ci înțelegem de ce viața a ajuns să-ți ceară să reziști permanent — lucrăm cu limitele, cu perfecționismul, cu nevoia de control, cu relația cu performanța, cu dificultatea de a spune „nu”.
Aceeași lume a performanței intră și în camera adolescentului
Adolescenții noștri cresc în aceeași cultură a vitezei și a stimulării continue — doar că, pentru ei, e singura lume pe care au cunoscut-o. Un adolescent poate întreba inteligența artificială despre școală, relații, emoții, identitate, și poate primi un răspuns în câteva secunde.
Asta schimbă rolul părintelui: nu mai poate concura prin cantitatea de informație pe care o deține și nici nu trebuie. Rolul lui e să ofere ce tehnologia nu poate înlocui:
- Siguranța — de a putea spune „gândesc diferit de tine” fără teama că pierde iubirea părintelui.
- Apartenența — de a ști „am greșit, dar încă am un loc în care mă pot întoarce”.
- Discernământul — de a se întreba „am primit un răspuns, dar e adevărat? E potrivit pentru mine?”
Scopul nu e un adolescent perfect și obedient, ci o relație suficient de sigură încât autonomia lui să nu însemne ruperea relației.
Când comportamentul spune ceva ce omul nu poate încă spune în cuvinte
Aceeași perspectivă contează în lucrul cu adicțiile și comportamentele de risc, la adolescenți, familii și profesioniștii care lucrează cu ei. În spatele unui comportament problematic există adesea mai mult decât ce vedem: anxietate, nevoie de apartenență, durere, impulsivitate, singurătate, presiunea grupului, nevoia de reglare emoțională — sau, pur și simplu, o modalitate pe care omul a găsit-o să nu mai simtă, pentru câteva momente, ceea ce îi e greu să ducă.
Asta nu înseamnă că ignorăm consecințele. Înseamnă că, ca să schimbăm un comportament, avem nevoie să înțelegem și funcția pe care acesta o îndeplinește.
Psihologie, corp și o perspectivă integrată
Dincolo de psihologia clinică și psihoterapie, experiența de peste 20 de ani ca farmacist specialist în Farmacie Clinică aduce o perspectivă particulară: mintea nu există separat de corp. Somnul, stresul, relațiile, mediul, obiceiurile și, uneori, tratamentul medicamentos fac parte din aceeași poveste — nu doar simptomul contează, ci omul din spatele lui.
Anxietatea are o poveste psihologică, dar e trăită și în corp. Depresia, epuizarea, stresul cronic, somnul, comportamentele adictive și tratamentele medicamentoase cer limite profesionale clare și, când situația o cere, colaborare interdisciplinară.
Pentru românii care trăiesc departe de România
Pentru un expatriat, întrebarea despre cum să trăiască poate avea un strat în plus. A construi o viață în altă țară înseamnă adaptare, uneori singurătate, uneori succes profesional însoțit de un cost personal pe care ceilalți nu îl văd — copii care cresc între două limbi și culturi, cupluri care se adaptează în ritmuri diferite, părinți rămași acasă. Uneori omul care s-a adaptat foarte bine în exterior descoperă că, în interior, a funcționat atât de mult încât nu a mai avut timp să proceseze schimbarea. Psihoterapia în limba maternă poate oferi acel spațiu în care nu mai trebuie să traduci nici ce simți.
Autor: Florența Petrică, psiholog clinician, psihoterapeut integrativ și farmacist specialist în Farmacie Clinică.
Linia dedicată diasporei: 0376 441 019. Programările se fac pe programari.org. Vezi toate serviciile pentru Spania pe deprehub.ro/spania.