Crezi că suferi de depresie?

Fă-ți o evaluare
Ce este Depresia?

Depresia este o tulburare a dispoziției persistentă, care afectează modul în care se simte, gândește și acționează o persoană. Depresia cauzează tristețe, lipsa interesului față de ceea ce se întâmplă în jur și afectează în mod semnificativ calitatea vieții individului

Depresia este o sumă de evenimente sau trăiri pe o perioadă de 2 -3 săptămâni.

Cu toții avem perioade în care ne simțim mai triști și poate descurajați, dar aceste sentimente de obicei dispar în decurs de câteva zile.

Pierderea unui loc de muncă, un divorț, moartea unei persoane dragi, toate sunt evenimente dureroase, în urma cărora tindem, de multe ori, să spunem că suntem “deprimați”. Cu toate acestea, tristețea și depresia sunt diferite. Dacă sentimentele de tristețe se diminuează în timp, depresia poate ține luni sau chiar ani.

Chiar dacă trăirile asociate doliului pot fi de lunga durată, ele nu justifică diagnoticul de depresie. Această perioadă reprezintă doar timpul necesar adaptării la noua situație de viață și respectă etapele necesare de adaptare la noua situație: etapa de negare, etapa de furie, etapa de tristețe și etapa de acceptare.

Așadar, pentru a fi diagnosticat cu depresie, trebuie ca timp de mai bine de două săptămâni să fi resimțit continuu această stare de tristețe profundă, însoțită de pierderea interesului pentru activităţi altădată plăcute, la care se adaugă obosealea, dificultăţile de somn, de concentrare, scăderea sau creşterea apetitului alimentar, sentimentele de inutilitate, vinovăţie precum şi gânduri despre moarte.

Metaforic, tristețea este doar o “zgârietură superficială”, în timp ce depresia este mai mult decât o rană deschisă care necesită un garou.

Cine nu a experimentat măcar o dată în viață sentimentul de frică intensă?

Această emoție umană, de altfel normală, este cea care ne ajută în confruntarea pericolului. Există însă și situații în care, unii oameni trăiesc o frică foarte intensă și irațională, asociată cu sentimente accentuate de panică și neliniște permanente care interferează cu viața cotidiană și care nu sunt justificate prin prezența unei situații periculoase. Acestea sunt, de fapt, simptome ale anxietății, resimțite în plan fiziologic prin palpitații, amețeli și transpirație.

O tulburare de anxietate poate să ducă la izolare socială și depresie, cele două tulburări având în comun îngrijorarea, agitația, neliniștea, durerile de cap și de stomac, dificultăți în luarea deciziilor.

Din fericire, depresia poate fi tratată. Chiar și pacienții cu diagnostic de depresie clinică severă pot avea vieți fericite, împlinite, dacă învață să trăiască cu această afecțiune, dacă învață mecanisme sănătoase de coping.

Care sunt simptomele anxietății?

  • Griji extreme sau teamă în majoritatea timpului sau sentiment de panică repetat
  • Gânduri recurente neliniștitoare și comportamente repetitive incontrolabile ce au scopul de a reduce anxietatea declanșată de acele gânduri
  • Sentimente iraționale de teamă, groază sau pericol
  • Simptome fizice frecvente, precum agitația, nesiguranța și tremuratul, greața, bufeuri de căldură și de frig, amețeală, dificultatea de a respira sau urinarea frecventă în absența unei amenințări raționale

Depresia este o afecțiune, în egală măsură, a psihicului și a corpului. Deși simptomele de depresie sunt manifestări preponderent de natură emoțională (cum ar fi sentimentele de tristețe, disperare), afecțiunea poate fi însoțită și de manifestări fizice precum greață, diaree, durere și modificări de greutate.

Simptome psihice și emoționale ale depresiei

  • Tristețe, goliciune, deznădejde, lipsa speranței sau indiferență
  • Lipsa interesului față de activitățile plăcute din trecut
  • Renunțarea la hobby-uri, evitarea prietenilor, lipsa interesului pentru sex
  • Iritabilitate și anxietate
  • Schimbarea temperamentului, agresivitate, imposibilitatea relaxării
  • Dificultăți în luarea deciziilor
  • Depresia împiedică gândirea limpede, concentrării scade, deciziile simple devin copleșitoare
  • Sentimente de vinovăție sau inutilitate
  • Tendințe sinucigașe sau contemplarea morții

Simptome fizice ale depresiei

  • Durerea de cap: una dintre durerile cele mai comune la persoanele depresive. În cazul persoanelor care suferă de migrenă cronică, în perioada depresivă simptomele se intensifică.
  • Durerea de spate: starea depresivă intensifică durerea de spate, în cazul în care aceasta este cronică.
  • Durerile musculare și ale articulațiilor;
  • Durerea in piept: acest tip de durere poate fi atât o cauză a depresiei, cât și una a problemelor cardiologice.
  • Probleme digestive: Pe perioada depresiei persoana în cauză poate deveni sensibilă la mirosul de mâncare, poate avea senzație de greață, diaree sau constipație cronică.
  • Oboseală extremă: Indiferent de cât de mult ati dormi, din cauza depresiei, vă veți simți în continuare obosiți; ridicarea din pat dimineața poate părea o sarcină tot mai grea sau chiar imposibilă.
  • Tulburări ale somnului: Multe persoane care suferă de depresie nu mai pot dormi bine. Fie se trezesc prea devreme, fie, atunci când se pregătesc să se culce, nu mai pot adormi. Alte persoane dorm mult mai mult decât este normal. Uneori, oamenii depresivi pot dormi chiar și peste 12 ore.
  • Schimbări ale apetitului și ale greutății: Unele persoane isi pierd pofta de mancare și, implicit, scad foarte mult în greutate sau pot schimba obiceiurile alimentare și activitățile desfășurate, acest lucru ducând la o creștere în greutate.
  • Amețeală: descrie o senzație de dezorientare spațială.
  • Modificări ale ciclului menstrual: menstruația ține să devină neregulată și poate suferi modificări cantitative sau de durată, putând chiar să dispară complet un timp.

Depresia este o tulburare severă care trebuie diagnosticată şi tratată corect de un specialist, fie că vorbim despre un psiholog clinician, fie de un psihiatru.

Pentru a diagnostica tulburările de depresie, medicul sau psihologul clinician adună informații despre starea psihică a persoanei prin intermediul interviului clinic. Interviul constă în întrebări pe care medicul sau psihologul clinician le adresează pacientului pentru a-l ghida in descrierea stării sale emoționale, a modului în care gândește și se comportă.

Diagnosticul de depresie este pus conform unuia dintre cele două sisteme de diagnostic:

Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale – eleborat de Asociația Americană de Psihiatrie (APA)

Clasificarea Internațională a Bolilor – elaborată de Organizația Mondiala a Sănătății (OMS)

Criteriile de diagnostic se referă la simptome pe care persoana suferindă trebuie să le aibă pentru a fi diagnosticată cu depresie, durata simptomelor, diagnosticul diferențial al depresiei, gradul în care simptomele perturbă desfășurarea normală a vieții în plan social și profesional.

Depresia apare ca o succesiune de trăiri și evenimente negative pe o perioadă de cel puțin 2–3 săptămâni.

Schema de abordare a intervenției DepreHUB pornește de la premisa că depresia are la bază intersecția dintre trei tipuri de vulnerabilități și o serie de factori precipitatori.

Factorii de vulnerabilitate

Vulnerabilitate biologică

  • Factori genetici: serotonina, glucocorticosteroizii, producția de opioide.
  • Factori neurofiziologici: hiper-reactivitatea amigdalei (predispoziție spre anxietate), nivel ridicat de corticotropină (predispoziție spre depresie).

Vulnerabilitate cognitivă

Așa cum inconștient învățăm gramatica limbii materne, la fel extragem regularități din ceea ce ni se întâmplă. Evenimentele repetitive sau unice, dar emoțional intense – abuzul fizic sau emoțional, pierderea unui părinte – pot crea tipare cognitive depresogene.

Vulnerabilitate relațională

  • Construcția disfuncțională a relațiilor cu persoane relevante (ex: părinți alcoolici, abuzivi, anxioși).
  • Structuri de atașament disfuncționale (anxios, evitant).
  • Singurătatea și absența suportului social.

Factorii
precipitatori

  • Dezechilibre chimice (ex: depresia post-partum)
  • Stres cronic (nivel înalt și recurent de corticosteroizi) cauzat de
  • suprautilizarea sau subutilizarea resurselor
  • Stres acut (un eșec major, o situație de umilire publică)
  • Deficit de competențe de rezolvare de probleme și luare de decizii
  • Deficit de competențe sociale (negociere, comunicare, asertivitate, rezolvare de conflicte)
  • Pierderea unei relații, a unei persoane dragi, a unui status social sau a sănătății
  • Reducerea dramatică a surselor de emoții pozitive și a recompenselor
  • Trăirea unor experiențe intense de neputință și lipsă de control asupra vieții

Factorii
de menținere

  • Convingeri disfuncționale depresogene
  • Anxietate ridicată (anxietatea cronică sau ridicată induce sau menține depresia)
  • Focalizarea atenției pe negativ
  • Comportamente de evitare și de retragere socială.

Tematica schemei depresogene

Eul

Imagine negativă despre sine

Trecutul 

Dezastruos, regretabil, ruminații despre trecut

Viitorul

Pesimist, fără speranță, expectanțe negative

Lumea

Nesigură, fără sens

Relațiile

Nesigure, inutile, obositoare

EFECTELE schemelor depresogene

Scheme cognitive depresogene care produc următoarele efecte:

  • Distorsionarea realității – “ochelarii” prin care citim lumea fără să știm că îi purtăm
  • Compensarea – strategii cognitive sau comportamentale costisitoare (ex: neîncrederea duce la acceptarea relațiilor umilitoare)
  • Evitarea – retragerea din situații relevante (ex: evitarea relațiilor pentru a nu fi rănit)

Convingeri depresogene care provin din:

  • Conștientizarea (parțială) a unor scheme și formularea lor sub formă de convingeri
  • Preluarea convingerilor persoanelor de referință (ex: atitudinea critică a unui părinte devine monolog interior)
  • Repetiția gândurilor negative – acestea devin convingeri

Clasificarea depresiei este dată de indicele de funcționare globală. Depresia poate varia de la o intensitate ușoară (o reacție firească de tristețe sau doliu după pierderea unei persoane apropiate), la o intensitate medie și de lungă durată (numită distimie), și până la o intensitate severă (depresie majoră)

Depresia majoră

Depresia majoră este o tulburare de intensitate severă, iar când are și
componente maniacale (agitație, surplus de energie), tulburarea depresivă devine
tulburare bipolară.

Un episod depresiv major este diagnosticat dacă pacientul prezintă cel puțin cinci dintre următoarele simptome,
dintre care unul trebuie să fie dispoziția depresivă ori pierderea interesului sau a plăcerii de a desfășura activități obișnuite:

  • Stare de deprimare sau tristețe constantă
  • Pierderea marcantă a interesului sau a plăcerii pentru activități
  • Schimbări semnificative în greutate sau apetit
  • Insomnie sau hipersomnie
  • Oboseală sau energie scăzută
  • Retard psihomotor sau agitație
  • Sentimente de lipsă de valoare sau vinovăție excesivă
  • Dificultăți de concentrare și luare a deciziilor
  • Gânduri recurente despre moarte sau suicid

Ciclotimia

Ciclotimia este o afecțiune cronică a dispoziției și o formă ușoară de tulburare bipolară.

În cazul ciclotimiei, individul prezintă scurte perioade de euforie emoțională, urmate de perioade de timp în care se poate simți fără speranță și poate avea idei suicidare. Între aceste perioade ciclice de creșteri și scăderi ale dispoziției, acesta poate avea o dispoziție stabilă, în care se simte bine.

Ce diferențiază ciclotimia de tulburarea bipolară? Intensitatea redusă a modificărilor de dispoziție și durata lor mai scurtă. Deși aceste modificări pot deranja pacientul, nu sunt foarte dificil de controlat.

Creșterile din ciclotimie se numesc hipomanie, o formă ușoară a maniei.
Scăderile sunt forme ușoare sau moderate de depresie.
În cazul ciclotimiei, pacientul nu pierde contactul cu realitatea, așa cum se întâmplă în tulburarea bipolară.

Semnele și simptomele episodului hipomaniacal

  • Dispoziție neobișnuit de bună și euforie
  • Optimism extrem
  • Încredere crescută în sine
  • Judecată greșită
  • Vorbire rapidă
  • Fugă de idei
  • Comportament agresiv sau ostil
  • Ignorarea consecințelor
  • Agitație, activitate fizică crescută
  • Comportamente riscante sau impulsive
  • Cheltuieli exagerate
  • Impulsuri exagerate pentru performanță și succes
  • Dorință sexuală crescută
  • Scăderea nevoii de somn
  • Atenție fluctuantă și distragere ușoară
  • Dificultăți de concentrare

Semnele și simptomele episodului depresiv

  • Tristețe
  • Lipsă de speranță
  • Idei și comportament suicidar
  • Anxietate
  • Vinovăție
  • Probleme de somn
  • Creșterea sau scăderea apetitului
  • Oboseală
  • Pierderea interesului pentru activitățile zilnice
  • Probleme de concentrare
  • Iritabilitate
  • Durere cronică fără cauză cunoscută

Persoanele care suferă de ciclotimie pot funcționa în sarcinile zilnice, deși nu întotdeauna bine. Natura imprevizibilă a modificărilor de dispoziție le poate afecta viața, deoarece nu știu niciodată cum se vor simți.

Pentru diagnosticarea cu ciclotimie este necesară prezența episoadelor de hipomanie și depresie timp de cel puțin doi ani, simptomele nefiind cauzate de efectele directe ale consumului de substanțe sau ale altor afecțiuni medicale.

Tulburarea bipolară

Tulburarea bipolară este o afecţiune psihică frecventă care determină schimbări extreme de dispoziție.
Din această cauză, persoana afectată poate avea perioade de tristețe extremă și lipsă de energie (episoade depresive),
alternate cu perioade de energie, euforie sau iritabilitate intensă (episoade maniacale).

Tulburare bipolară de tip I

Persoana a avut cel puțin un episod maniacal care a afectat funcționarea normală sau a fost însoțit de halucinații și deliruri, precum și de episoade depresive.

Tulburare bipolară de tip II

Persoana a avut episoade depresive majore și cel puțin unul hipomaniacal, dar fără episoade maniacale severe.

Simptomele manifestate în faza depresivă a tulburării bipolare

  • Dispoziție depresivă – tristețe, lipsă de speranță
  • Scăderea interesului sau plăcerii
  • Oboseală persistentă
  • Scăderea în greutate
  • Tulburări de somn
  • Dificultate în concentrare și gândire logică
  • Dificultate în luarea deciziilor
  • Gânduri legate de moarte
  • Idei de inutilitate și incapacitate
  • Lipsa poftei de mâncare
  • Creșterea exagerată a energiei
  • Agitație psihomotorie
  • Stima de sine ridicată sau grandiozitate
  • Vorbire excesivă și rapidă (logoree)
  • Reducerea nevoii de somn
  • Fuga de idei și saltul rapid de la un subiect la altul
  • Distragerea ușoară a atenției
  • Implicarea în numeroase activități fără finalizare
  • Comportamente impulsive și riscante (ex: cumpărături, sexualitate, jocuri de noroc)

Simptomele manifestate în faza maniacală a tulburării bipolare

Tratamentul depresiei cuprinde atât abordarea medicamentoasă, cât și cea psihoterapeutică. Cele două modalități de tratament se completează reciproc, accelerând procesul de vindecare.

Psihoterapia

accelerează procesul de vindecare prin abordarea problemelor din perspectiva relațiilor sociale, familiale, profesionale, dar și a bagajului emoțional cu care fiecare individ vine din copilărie. Se descoperă astfel blocajele sau credințele disfuncționale, autosabotante sau limitative ale individului și se diminuează sentimentul de izolare și senzația că suferința lui nu poate fi înțeleasă de ceilalți.

Tratamentul medicamentos

al depresiei constă în administrarea de antidepresive. Acestea au rolul de a echilibra balanța neurotransmițătorilor responsabili de starea noastră emoțională, cum ar fi serotonina, norepinefrina și dopamina. Efectele medicației se resimt după primele 2 – 4 săptămâni, iar primele simptome care înregistrează îmbunătățiri sunt somnul, apetitul și dificultățile de concentrare, urmate apoi de dispoziție.

Tratamentul medicamentos al depresiei cuprinde două etape:

Tratamentul episodului acut

  • Eliminarea simptomelor episodului depresiv curent și reintegrarea psihosocială (10–12 săptămâni)
  • Prevenirea recăderilor (cel puțin 6 luni)

Tratamentul de întreținere

  • Indicat doar în prezența factorilor de risc identificați de medic. Previne un nou episod depresiv și durează 1–3 ani.

Ce sunt neurotransmițătorii?

Neurotransmițătorii sunt substanțe chimice cerebrale care facilitează transmiterea semnalelor de la un neuron la altul într-o sinapsă.

Cercetătorii au descoperit legături între depresia clinică și funcționarea a trei neurotransmițători: serotonina, noradrenalina și dopamina. Acești trei neurotransmițători funcționează în interiorul structurilor creierului care reglează emoțiile, reacția la stres, somnul, pofta de mâncare și sexualitatea.

Nu se știe încă dacă modificările cantităților de neurotransmițători cauzează depresia sau dacă depresia are ca efect aceste modificări. Ambele variante sunt posibile. Cercetătorii cred că structura chimică a creierului nostru poate fi afectată de comportament și că, la rândul ei, aceasta influențează comportamentul.

*De exemplu, dacă o persoană traversează numeroase experiențe stresante sau traumatizante, va fi predispusă depresiei clinice, întrucât structura chimică a creierului este afectată. Pe de altă parte, aceeași persoana poate învăța cum să își schimbe stările depresive și comportamentul, făcând față evenimentelor stresante. Acest lucru poate modifica, deasemenea, structura chimică a creierului, îndepărtând depresia.

SEROTONINA – neurotransmițător inhibitor, cu impact major asupra comportamentului și stării emoționale. Nivelul scăzut se asociază cu depresia, tulburările de somn, apetitul crescut și tendințele obsesive.
DOPAMINA – legată de plăcere, motivație și recompensă; nivelul crescut poate fi influențat de substanțe (alcool, nicotină, opiacee).
NORADRENALINA – declanșează starea de alertă; în exces generează anxietate, iar în deficit – apatie și depresie.

Tratamentul farmacologic împotriva depresiei.

ISRS

Inhibatori selectivi de recaptare a serotoninei

Medicamentele de tip ISRS reprezintă cel mai comun tip de tratament farmacologic împotriva depresiei.

Mecanism: ISRS inhibă recaptarea de serotonină de către celulele nervoase care trimit semnalul nervos. Astfel medicamentele de tip ISRS determină o creștere a cantității de serotonină în spațiul sinaptic dintre neuroni.

Exemple de ISRS:

  • Fluoxetina (Fluoxin, Fluran, Magrilan, Fluoxetine, Prozac)
  • Fluvoxamina (Fevarin, Fluvoxamine)
  • Paroxetina (Arketis, Seroxat, Rexetin, Paxeten,Paluxetil)
  • Sertralina (Serlift, Asentra, Stimuloton, Zoloft)
  • Citalopram (Citaloran, Linisan)
  • Escitalopram (Cipralex)

IRSN
Inhibatori de recaptare a serotoninei și noradrenalinei

Preparatele de tip IRSN stimulează recaptarea acestor doi neurotrasmițători care sunt de importanță critică în depresie – serotonina si neuroepinefrina.

Mecanism: acțiune duală inhibând recaptarea atât de serotonina, cât și de neuroepinefrină de către celulele care trimit semnalul nervos.

Exemple:

  • Venlafaxina ( Efectin, Velaxin, Venlafaxina)
  • Milnacipran (Ixel)
  • Duloxetina (Cymbalta)

IMAO
Inhibitori de monoaminoxidază

Aceste medicamente nu sunt utilizate ca primă alternativă în tratamentul depresiei deoarece ele pot să interfereze cu alte medicamente și/sau alimente care conțin aminoacizi de tipul tiraminei (de exemplu: brânză, carne sau băuturi alcoolice).

Mecanism: inhibarea unei enzime denumită monoaminoxidaza (MAO) și care este implicată în metabolizarea neurotrasmițătorilor. În acest fel, MAO are efect de creștere a cantității de neurotransmițători activi în creier.

Exemple de IMAO:

  • Fenelzina
  • Moclobemid
  • Selegilina (Selegos, Jumex, Als-selegilina)

Antidepresive atipice

Mirtazapine (Remeron) – este un antidepresiv care nu se încadrează exact în grupele menționate mai sus. Mecanismul de acțiune al Mirtazapinului nu este stabilit, probabil că acesta acționează prin inhibarea receptorilor de tip adrenerg și produce creșterea accesului la neuroepinefrină. Mirtazapinul are un efect de somnolență ca reacție adversă frecvent întâlnită și ar trebui luat la culcare.

Bupropion (Wellbutrin) – este o altă substanță din noua generație de medicamente antidepresive. Acesta aparține clasei chimice de aminochetoni. Acțiunea sa este de a inhiba recaptarea de neuroepinefrină ca și de dopamină. Pe lânga efectul antidepresiv Bupropion este de folos celor ce doresc să se lase de fumat.

Exemple de antidepresive atipice:

  • Reboxetina
  • Bupropion (Wellbutrin)
  • Mirtazapina (Remeron, Mirzaten, Esprital)
  • Trazodon (Trittico)
  • Mianserina (Mianserin)
  • Tianeptin (Coaxil)

Anxioliticele

Când depresia este însoțită de anxietate, tratamentul pacientului va cuprinde si un medicament împotriva anxietății (denumit și anxiolitic). Acest tip de medicamente acționează în câteva ore, unele chiar în câteva minute. Pacientul obține astfel o reducere a stării de anxietate.

Benzodiazepinele (o categorie de tranchilizante)reprezinta tratamentul de primă linie al anxietății, împreună cu antidepresivele. Acestea sunt administrate înainte ca antidepresivele să-și exercite efectul anxiolitic, după care sunt întrerupte treptat. Benzodiazepinele acționează rapid și produc mai puține efecte secundare.

Mecanism: sporirea activității GABA, un neurotransmițător cu rol inhibitor sau de reducere a excitabilității sistemului nervos central.

Despre anxiolitice:

De obicei se prescriu numai la începutul primelor săptămâni de tratament până când medicamentul antidepresiv începe să aibă efect.
Consumul cronic de benzodiazepine determină instalarea toleranței și în final a dependenței, atât fizice, cât și psihice.
Sunt periculoase dacă se consumă cu alcool. Au multe efecte nedorite, printre care somnolenţa (pericol de a adormi la volanul maşinii sau în timp ce manevrează utilaje cu piese tăietoare, electrice, la locul de muncă), precum şi dependenţa.
Interacţionează cu multe alte medicamente, de aceea iniţierea unui astfel de tratament se face numai de către medic.

Exemple:

  • Diazepam
  • Lorazepam
  • Clonazepam
  • Alprazolam
  • Loprazolam

Antidepresivele nu produc dependență și nici sevraj, însă după un timp de administrare a acestor medicamente și mai ales dacă ele sunt oprite brusc, pot apărea simptome de discontinuare (de exemplu, greață, sensibilitate crescută la zgomote, neliniște).

În aceste cazuri se recomandă reintroducerea medicamentului respectiv și întreruperea lui gradată. Orice inițiativă de stopare subită a unui tratament de întreținere recomandat de medicul psihiatru ar trebui descurajată, iar pacientul ar trebui informat de la bun început despre posibilitatea apariției acestui sindrom. Deși, în general, simptomele sunt ușoare și autolimitate, ele pot asocia un discomfort și creează pacientului teama că ”boala s-a întors”. Nu este însă vorba de revenirea simptomelor inițiale și nici de un ”sevraj”, ci de o formă de reacomodare a organismului după o perioadă de administrare a unui medicament.

Efectele secundare ale medicației cu antidepresive

Medicația antidepresivă poate fi asociată cu multiple efecte secundare dintre care semnificative sunt următoarele:

  • Riscul pentru comportament suicidal – este crescut în prima lună de la începerea tratamentului cu antidepresive, în special în primele 9 zile. Riscul suicidar sau de autovătămare neletală la adulții tratați cu ISRS este similar celor tratați cu ATC.
  • Sindromul serotoninergic – (hiperpirexie, agitație și confuzie) apare la asocierea ISRS între ele sau cu alte antidepresive (ex: ATC și litiu).
  • Sindromul de sevraj – apare la întreruperea bruscă a administrării antidepresivelor, fiind determinat de un rebound colinergic, dar și de implicarea sistemelor noradrenergice și serotoninergice.

Indiferent de natura chimică a antidepresivelor (triciclice, ISRS, IMAO etc.), oprirea bruscă duce la apariția unui sindrom de sevraj cu fenomene de manifestare în plan somatic și psihic.Fenomenele somato-fizice sunt polimorfe, cu acuze digestive (grețuri, vărsături, dureri abdominale, diaree), tulburări circulatorii cerebrale (vertij, cefalee, tulburări motorii).

În plan psihic se observã frecvent stări de anxietate, insomie, risc crescut de reapariție a fenomenelor depresive majore, viraje hipomaniacale sau chiar accese maniacale, iar în cazul sevrajului IMAO, stare de confuzie mentală.

Am 37 de ani, sunt singură la părinți. Dintotdeauna am fost protejată de părinți, dar crescută cu ideea că eu voi duce mai departe proiectele familiei. La naștere tata și-a dorit să fiu băiat, și a fost întodeauna nefericit cu trăirile mele de fetiță (“plângi ca mama”, “nu ești în stare de nimic”, “dacă aveam un băiat, puteam să fac mai multe cu el”, “niciodată nu ai să reușești la fel de bine ca verișorii tăi”, “nu vei reuși niciodată singură așa cum nu a reușit nici

Întotdeauna am încercat să evadez, să trăiesc cât mai departe de tata și astfel am făcut multe prostii. Am avut relații nepotrivite doar pentru a-i arăta că nu mă poate controla, dar sentimentele de vinovăție m-au urmărit toată viața. M-am căsătorit cu un bărbat puternic care l-a înfruntat întotdeauna pe tata, dar pentru care nu am fost niciodată suficient de bună. Am născut gemeni care au fost crescuți de tata și de mama.

Din acel moment, eu nu am mai existat pentru tata, ci eram doar mama copiilor mei.

Asistam neputincioasă la distrugerea copiilor mei pentru că tata, în sfârșit, își reconstruia imperiul cu viitorul copiilor mei. După nenumărate certuri și reproșuri, soțul m-a părăsit și atunci lumea mea s-a năruit. Am retrăit dependența de tata și, din nou, sarcina de a mă lupta cu el și de a-i demonstra că pot singură. Însă acum era de o mie de ori mai rău decât în adolescență pentru că îmi luase totul: trecutul, prezentul și viitorul.

A trebuit să mă întorc în orașul în care m-am născut și o perioadă de timp să muncesc pentru tatăl meu și pentru a-mi întreține copiii, iar coșmarul adolescenței mele și tot tabloul de reproșuri au reapărut. Plângeam noaptea și munceam ziua, atât cât să îmi câștig pâinea, cât și să îmi păstrez echilibrul pentru copiii mei. Într-o dimineață m-am trezit și parcă nu mai eram eu, era ca și cum mă priveam în afara corpului meu și simțeam o durere sfâșietoare și o tristețe uriașă.

Plângeam și nu mă puteam abține, mă uitam în oglindă și nu mă mai recunoșteam. Singurele plăceri pe care le mai aveam erau să dorm și să mănânc pe ascuns ciocolată.

Am realizat că nu mai ieșisem din casă decât la lucru, care era la parterul casei noastre, că nu mai văzusem alți oameni decât familia mea, că nu îmi mai plăcea să stau cu băieții și parcă îi uram: ei aveau un viitor, iar eu nu. Era o tristețe care mă ardea. Era ca și cum aveam picioarele băgate în blocuri de ciment. Nu voiam decât să mor ca să scap. Pentru că eram neîngrijită, nici nu mai țineam minte când am făcut duș ultima dată, nu mai conta că eram îmbrăcată în hainele de casă sau nu, plângeam din orice.

Atunci contabila mea mi-a spus că sunt de nerecunoscut și mi-a recomandat să merg la medic. Nu aveam energie și era inutil.

Eu nu voiam decât să mor.

Uram pe toată lumea. Mă deranja bucuria oamenilor din jur, mă deranja soarele, mă deranja râsul copiilor. Nu eram bună de nimic și nu mai vedeam nimic bun în viitor. Eram o moartă vie.

După două săptămâni, mama a adus un preot. A doua zi a venit preotul și a stat de vorbă cu mine. A fost primul om care mi-a înțeles suferința și care m-a îndreptat către un doctor de suflet. Am refuzat ideea de a mă duce la terapeut pentru că îi confirmam tatei că nu sunt bună de nimic așa cum nu a fost nici mama. I-am promis că mă voi duce doar ca să scap de el, să închid ușa, să trag draperiile și să dorm din nou.

Îmi doream să nu mă mai trezesc.

A doua zi dimineață a urcat mama la mine și m-a întrebat dacă eu aș putea suporta durerea ca unul dintre băieții mei să nu mai fie. M-a șocat întrebarea, am simțit o durere infinită și atunci am acceptat să mă duc cu mama la psihiatru. Am mers la psihiatru, am primit foarte multe pastile, nu înțelegeam nimic și nu voiam decât un singur lucru: să mor. Am rămas internată trei săptămâni. Prima săptămână a fost poate mai rău decat înainte, dar dintr-a doua, încetul cu încetul, m-am regăsit. Era ca și cum îmi reintram în corp. Am revenit acasă. Deja mi-era dor de copiii mei, acum vedeam frunzele, soarele și am început psihoterapia. Am învățat să-i dau tatei dimensiunea pe care o are: este un om ca și mine, cu fricile lui, cu ambițiile lui de succes și am învățat că eu sunt un alt om și sunt mai mult decât copilul tatălui meu.

Astăzi sunt o femeie care are presiunea moștenirii familiei, dar care are și libertatea de alegere și dacă e un dat ce moștenesc, ce duc mai departe este o alegere. Am convenit cu tata să ne angajăm un manager, iar eu să mă ocup doar de dezvoltarea business-ului, dezvoltând o franciză a firmei într-un alt oraș, departe de ai mei.

Am învățat că merit să am grijă de mine, că am de ce să mă bucur de viață și de copiii mei. Am învățat din nou să zâmbesc și când toate astea le-am avut, a apărut și el, opusul tatei, dar tabloul așteptărilor mele – un om blând, fără ambiții financiare, tolerant, vesel, sportiv, care mă apreciază, mă acceptă și mă iubește.