Depresia

Crezi că suferi de depresie?

Depresia este o tulburare a dispoziției persistentă, care afectează modul în care se simte, gândește și acționează o persoană. Depresia cauzează tristețe, lipsa interesului față de ceea ce se întâmplă în jur și afectează în mod semnificativ calitatea vieții individului.

Cum fac diferența între tristețe și depresie?

Depresia este o sumă de evenimente sau trăiri pe o perioadă de 2 -3 săptămâni.

Cu toții avem perioade în care ne simțim mai triști și poate descurajați, dar aceste sentimente de obicei dispar în decurs de câteva zile.

Pierderea unui loc de muncă, un divorț, moartea unei persoane dragi, toate sunt evenimente dureroase, în urma cărora tindem, de multe ori, să spunem că suntem “deprimați”. Cu toate acestea, tristețea și depresia sunt diferite. Dacă sentimentele de tristețe se diminuează în timp, depresia poate ține luni sau chiar ani.

Chiar dacă trăirile asociate doliului pot fi de lunga durată, ele nu justifică diagnoticul de depresie. Această perioadă reprezintă doar timpul necesar adaptării la noua situație de viață și respectă etapele necesare de adaptare la noua situație: etapa de negare, etapa de furie, etapa de tristețe și etapa de acceptare.

Așadar,  pentru a fi diagnosticat cu depresie, trebuie ca timp de mai bine de două săptămâni să fi resimțit continuu această stare de tristețe profundă, însoțită de pierderea interesului pentru activităţi altădată plăcute, la care se adaugă obosealea, dificultăţile de somn, de concentrare, scăderea sau creşterea apetitului alimentar, sentimentele de inutilitate, vinovăţie precum şi gânduri despre moarte.

Metaforic, tristețea este doar o “zgârietură superficială”, în timp ce depresia este mai mult decât o rană deschisă care necesită un garou.

Cum fac diferența între anxietate și depresie?

Cine nu a experimentat măcar o dată în viață sentimentul de frică intensă?

Această emoție umană, de altfel normală, este cea care ne ajută în confruntarea pericolului. Există însă și situații în care, unii oameni trăiesc o frică foarte intensă și irațională, asociată cu sentimente accentuate de panică și neliniște permanente care interferează cu viața cotidiană și care nu sunt justificate prin prezența unei situații periculoase. Acestea sunt, de fapt, simptome ale anxietății, resimțite în plan fiziologic prin palpitații, amețeli și transpirație.

O tulburare de anxietate poate să ducă la izolare socială și depresie, cele două tulburări având în comun îngrijorarea, agitația, neliniștea, durerile de cap și de stomac, dificultăți în luarea deciziilor.

Din fericire, depresia poate fi tratată. Chiar și pacienții cu diagnostic de depresie clinică severă pot avea vieți fericite, împlinite, dacă învață să trăiască cu această afecțiune, dacă învață mecanisme sănătoase de coping.

Care sunt simptomele anxietății?

Griji extreme sau teamă în majoritatea timpului sau sentiment de panică repetat

Sentimente iraționale de teamă, groază sau pericol

Gânduri recurente neliniștitoare și comportamente repetitive incontrolabile ce au scopul de a reduce anxietatea declanșată de acele gânduri

 

Simptome fizice frecvente, precum agitația, nesiguranța și tremuratul, greața, bufeuri de căldură și de frig, amețeală, dificultatea de a respira sau urinarea frecventă în absența unei amenințări raționale

Depresia este o afecțiune, în egală măsură, a psihicului și a corpului. Deși simptomele de depresie sunt manifestări preponderent de natură emoțională (cum ar fi sentimentele de tristețe, disperare), afecțiunea poate fi însoțită și de manifestări fizice precum greață, diaree, durere și modificări de greutate.

Simptome psihice și emoționale ale depresiei

  • Tristețe, goliciune, deznădejde, lipsa speranței sau indiferență
  • Lipsa interesului față de toate activitățile agreate în trecut
  • Renunțarea la vechile hobby-uri, evitarea grupului de prieteni, lipsa interesului pentru sex
  • Iritabilitate și anxietate
  • Schimbarea temperamentului, agresivitate inexplicabilă, imposibilitatea relaxării
  • Adoptarea cu greu a deciziilor
  • Depresia împiedică gândirea limpede și concentrarea, astfel încât până și cele mai simple decizii par dificil de adoptat; o simplă decizie devine o sarcină copleșitoare
  • Sentiment de vinovăție sau inutilitate
  • Tendințe sinucigașe/contemplare asupra morții

Simptome fizice ale depresiei

  • Durerea de cap: una dintre durerile cele mai comune la persoanele depresive. În cazul persoanelor care suferă de migrenă cronică, în perioada depresivă simptomele se intensifică.
  • Durerea de spate: starea depresivă intensifică durerea de spate, în cazul în care aceasta este cronică.
  • Durerile musculare și ale articulațiilor;
  • Durerea in piept: acest tip de durere poate fi atât o cauză a depresiei, cât și una a problemelor cardiologice.
  • Probleme digestive: Pe perioada depresiei persoana în cauză poate deveni sensibilă la mirosul de mâncare, poate avea senzație de greață, diaree sau constipație cronică.
  • Oboseală extremă: Indiferent de cât de mult ati dormi, din cauza depresiei, vă veți simți în continuare obosiți; ridicarea din pat dimineața poate părea o sarcină tot mai grea sau chiar imposibilă.
  • Tulburări ale somnului: Multe persoane care suferă de depresie nu mai pot dormi bine. Fie se trezesc prea devreme, fie, atunci când se pregătesc să se culce, nu mai pot adormi. Alte persoane dorm mult mai mult decât este normal. Uneori, oamenii depresivi pot dormi chiar și peste 12 ore.
  • Schimbări ale apetitului și ale greutății: Unele persoane isi pierd pofta de mancare și, implicit, scad foarte mult în greutate sau pot schimba obiceiurile alimentare și activitățile desfășurate, acest lucru ducând la o creștere în greutate.
  • Amețeală: descrie o senzație de dezorientare spațială.
  • Modificări ale ciclului menstrual: menstruația ține să devină neregulată și poate suferi modificări cantitative sau de durată, putând chiar să dispară complet un timp.

Depresia este o tulburare severă care trebuie diagnosticată şi tratată corect de un specialist, fie că vorbim despre un psiholog clinician, fie de un psihiatru.

Pentru a diagnostica tulburările de depresie, medicul sau psihologul clinician adună informații despre starea psihică a persoanei prin intermediul interviului clinic. Interviul constă în întrebări pe care medicul sau psihologul clinician le adresează pacientului pentru a-l ghida in descrierea stării sale emoționale, a modului în care gândește și se comportă.

Diagnosticul de depresie este pus conform unuia dintre cele două sisteme de diagnostic:

Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale – eleborat de Asociația Americană de Psihiatrie (APA)

Clasificarea Internațională a Bolilor – elaborată de Organizația Mondiala a Sănătății (OMS)

Criteriile de diagnostic se referă la simptome pe care persoana suferindă trebuie să le aibă pentru a fi diagnosticată cu depresie, durata simptomelor, diagnosticul diferențial al depresiei, gradul în care simptomele perturbă desfășurarea normală a vieții în plan social și profesional.

Depresia apare ca o sucesiune constantă de evenimente și trăiri negative pe o perioadă de cel puțin 2 -3 săptămâni. Prezența unuia dintre factori, fie ei biologici, cognitivi, relaționali, predispozanți, nu duce obligatoriu la depresie, ci prezența mai multor factori și în același timp crează cadrul proprice declanșării unui episod depresiv acut.

Schema de abordare a intervenției pe care o asigurăm în cadrul DepreHub pornește de la premisa că depresia are la bază intersecția dintre trei tipuri de vulnerabilități și o serie de factori precipitatori.

Factorii de vulnerabilitate

Vulnerabilitate biologică

 

Factori genetici care reglează Serotonina, Glucocorticosteroizii, producția de opioide

Factori neurofiziologici hiper-reactivitatea amigdalei (predispoziție spre anxietate), nivel ridicat de corticotropină Corticotropină = hormon de stres, care reduce serotonina (predispoziție spre depresie)

Vulnerabilitate cognitivă

 

Așa cum inconștient învățăm gramatica limbii materne, la fel extragem regularități/scheme din ceea ce ni se întâmplă: evenimente repetitive sau evenimente unice, dar cu o puternică intensitate emoțională, abuzul fizic sau emoțional în copilărie, pierderea unui părinte.

Tematica schemei depresogene

Eul

 

Imagine

negativă

despre sine

 

Trecutul

 

Dezastruos

Regretabil

Ruminații despre trecut

Viitorul

 

Pesimist

Fără speranță

Expectanțe negative

Lumea

 

Nesigură

Fără sens

 
 

Relațiile

 

Nesigure

Inutile

Obositoare

 

Aceste scheme produc următoarele efecte

Scheme cognitive depresogene care produc următoarele efecte:

  • Distorsionarea realității -“ochelarii” prin care citim realitatea, dar pe care nu știm că îi avem
  • Compensarea – generăm strategii cognitive sau comportamentale care să prevină/contracareze schema*, cu costuri mari pentru propria persoană (ex. neîncrederea în relații duce la acceptarea unor relații umilitoare)
  • Evitarea – evităm situațiile vizate de schemă (ex. faptul că nu merită să avem încredere în ceilalți duce la evitarea relațiilor interpersonale)

Convingeri depresogene care provin din:

  • Conștientizarea (parțială) a unor scheme și formularea lor sub formă de convingeri
  • Preluarea convingerilor unor persoane de referință (ex. atitudinea critică a unui părinte; dialogul lui cu tine se internalizează și devine monologul tău interior)
  • Repetiția unor gânduri sau atitudini depresive. Gândurile repetate, chiar dacă sunt incorecte, devin convingeri

Vulnerabilitate relațională

 

Construcția disfuncțională a relațiilor cu persoane relevante (ex. părinți alcoolici, părinți suferinzi de diverse tulburări emoționale, abuz, abandon etc.)

Structuri de atașament disfuncționale (ex. atașament anxios sau evitant)

Singurătatea; absența suportului social.

Factori precipitatori

  • Dezechilibre chimice asociate unor elemente specifice (ex. depresia post – partum)
  • Stres cronic (nivel înalt și recurent de corticosteroizi) care poate proveni din: suprautilizarea sau subutilizarea resurselor/a competențelor
  • Stres acut (un eșec major, o situație de umilire publică)
  • Deficit de competențe de rezolvare de problemă și luare de decizii
  • Deficit de competențe sociale (negociere, comunicare, asertivitate, rezolvare de conflicte)
  • Pierderea a ceva foarte relevant (o relație, o persoană de referință, un status social, starea de sănătate etc.)
  • Reducerea dramatica a surselor de emoții pozitive (reducerea de recompense și auto-recompense)
  • Trăirea unor experiențe intense de neputință și lipsa de control asupra a ceea ce și se întâmplă

Factori de menținere

  • Convingeri disfuncționale depresogene
  • Anxietate ridicată (anxietatea cronică sau ridicată induce sau menține depresia)
  • Focalizarea atenției pe negativ
  • Comportamente de evitare și de retragere socială.

Clasificarea depresiei este data de indicele de funcționare globală.

Depresia poate varia de la o intensitate ușoară (o reacție firească de tristețe sau doliu după pierderea unei persoane apropiate), la o intensitate medie și de lunga durată (care poartă denumirea de distimie), și până la o intensitate severă (depresie majoră).

Depresia majoră

Depresia majoră este de intensitate severă, iar când are și componente maniacale (agitație, surplus de energie) tulburarea depresivă devine tulburare bipolară.

Un episod depresiv major este diagnosticat dacă pacientul prezintă cel puțin cinci dintre următoarele simptome, dintre care unul trebuie să fie dispoziția depresivă ori pierderea interesului sau a plăcerii de a desfășura activități obișnuite.

  • O stare de deprimare sau tristețe
  • Pierderea marcantă a interesului sau a plăcerii de a desfășura aproape orice activitate
  • Câștig sau pierdere semnificativă în greutate, poftă mai crescută sau mai scăzută decât de obicei
  • Insomnie sau hipersomnie
  • Oboseală sau energie scăzută
  • Retard psihomotor sau agitație
  • Sentimente de lipsă de valoare ori de vinovăție excesivă sau nejustificată
  • Dificultăți de concetrare și de luare a deciziilor
  • Gânduri recurente legate de moarte sau suicid

Ciclotimia

Ciclotimia este o afecțiune cronică a dispoziției și o formă ușoară de tulburare bipolară.

În cazul ciclotimiei, individul prezintă scurte perioade de euforie emoțională, urmate de perioade de timp în care se poate simți fără speranță și poate avea idei suicidare. Între aceste perioade ciclice de creșteri și scăderi ale dispoziției, acesta poate avea o dispoziție stabilă, în care se simte bine.

Ce diferențiază ciclotimia de tulburarea bipolară?

Intensitatea redusă a modificărilor de dispoziție și durata  lor mai scurtă. Deși aceste modificări pot deranja pacientul, nu sunt foarte dificil de controlat de către acesta.

Creșterile din ciclotimie se numesc hipomanie, o formă ușoară a maniei. Scăderile sunt reprezentate de forme ușoare sau moderate de depresie. În cazul ciclotimiei, pacientul nu pierde contactul cu realitatea, așa cum se întâmplă în tulburarea bipolară.

  • Dispoziție neobișnuit de bună și euforie
  • Optimism extrem
  • Încredere crescută în sine
  • Judecată greșită
  • Vorbire rapidă
  • Fugă de idei
  • Comportament agresiv sau ostil
  • Nu ține seama de cei din jur
  • Agitație
  • Activitate fizică crescută
  • Comportamente riscante
  • Cheltuieli exagerate
  • Impulsuri exagerate pentru performanță și atingerea scopurilor
  • Dorință sexuală crescută
  • Scăderea nevoii de somn
  • Atenție cu tendință la distractibilitate
  • Inabilitatea de a se concentra

Semnele și simptomele episodului hipomaniacal

Semnele și simptomele episodului depresiv

  • Tristețe
  • Lipsă de speranță
  • Idei și comportament suicidar
  • Anxietate
  • Vinovăție
  • Probleme de somn
  • Creșterea sau scăderea apetitului
  • Oboseală
  • Pierderea interesului pentru activitățile zilnice
  • Probleme de concentrare a atenției
  • Iritabilitate
  • Durere cronică fără o cauză cunoscută

Persoanele  care suferă de ciclotimie pot funcționa în sarcinile zilnice, deși nu întotdeauna bine. Natura imprevizibilă a modificărilor de dispoziție le poate deranja în mod semnificativ viața deoarece aceștia nu știu niciodată cum se vor simți.

Pentru diagnosticarea cu ciclotimie este necesară prezența  episoadelor de hipomanie și depresie timp de cel puțin doi ani, simptomele nefiind cauzate de efectele directe ale consumului de substanțe sau din cauza unor condiții medicale.

Tulburarea bipolară

Tulburarea bipolară este o afecţiune psihică frecventă care determină schimbări extreme de dispoziție.

Din această cauză, persoana afectată poate avea perioade de timp în care este extrem de trist sau fără energie (denumite episoade depresive) şi perioade în care este inadecvat de energizat, vesel, euforic  sau nervos, pe care le denumim episoade maniacale.

Cele mai multe tulburări bipolare pot fi clasificate drept:

Tulburare bipolară de tip I

 

Persoana a avut cel puțin un episod maniacal care a împiedicat-o să funcționeze în mod normal sau care include halucinații și delir (vizuale sau auditive), precum și episoade depresive

Tulburare bipolară de tip II

 

Persoana a avut episoade depresive majore sau cel puțin unul, mai puțin episoade severe maniacale (hipomaniacale)
 
 

Simptomele manifestate în faza depresivă a tulburării bipolare

  • dispoziția depresivă – trist și fără speranță
  • scăderea interesului sau plăcerii
  • oboseala persistentă
  • scăderea în greutate
  • tulburările de somn
  • dificultatea de concentrare și de a gândi rațional
  • dificultatea în luarea deciziilor
  • gânduri legate de moarte
  • idei de inutilitate și de incapacitate
  • lipsa poftei de mâncare
  • nivelul ridicat de energie – spre exemplu, îndeplinirea mai multor sarcini profesionale, dar și o agitație fără sens (incapacitatea de a sta pe loc)
  • angajarea în proiecte pentru care nu deții nicio expertiză
  • nivelul ridicat al stimei de sine sau grandiozitatea, ce poate fi de intensitate medie sau poate lua aspectul unor idei bizare
  • vorbirea excesivă, rapidă și incoerentă (logoree)
  • scăderea nevoii de somn și apariția neoboselii
  • sărirea de la o idee la alta, mintea mergând mult mai repede, dar într-un mod superficial și cu o slăbire a legăturilor dintre idei (fuga de idei)
  • starea de agitație
  • distragerea exagerată a atenției aproape la întâmplare de obiecte, persoane sau întâmplări din jur în detrimentul concentrării asupra unui lucru
  • implicarea în numeroase activități fără finalizarea vreuneia dintre ele
  • implicarea excesivă în activități agreabile, dar cu rezultate riscante (promiscuitate sexuală, jocuri de noroc, consum de alcool sau alte substanțe, cumpărături sau investiții intempestive etc.)

Simptomele manifestate în faza de manie a tulburării bipolare

Tratamentul depresiei cuprinde atât abordarea medicamentoasă, cât și cea psihoterapeutică. Cele două modalități de tratament nu se exclud una pe cealaltă, ci se completează reciproc.

Psihoterapia

 

accelerează procesul de vindecare prin abordarea problemelor din perspectiva relațiilor sociale, familiale, profesionale, dar și a bagajului emoțional cu care fiecare individ vine din copilărie. Se descoperă astfel blocajele sau credințele disfuncționale, autosabotante sau limitative ale individului și se diminuează sentimentul de izolare și senzația că suferința lui nu poate fi înțeleasă de ceilalți.

Tratamentul medicamentos

 

al depresiei constă în administrarea de antidepresive. Acestea au rolul de a echilibra balanța neurotransmițătorilor responsabili de starea noastră emoțională, cum ar fi serotonina, norepinefrina și dopamina. Efectele medicației se resimt după primele 2 – 4 săptămâni, iar primele simptome care înregistrează îmbunătățiri sunt somnul, apetitul și dificultățile de concentrare, urmate apoi de dispoziție.

Tratamentul medicamentos al depresiei cuprinde două etape:

Tratamentul episodului acut care are ca scop:

  • În primă fază – înlăturarea tuturor simptomelor și semnelor episodului depresiv curent și reintegrarea psihosocială și ocupațională a bolnavului (durează 10 – 12 săptămâni )
  • În a doua fază – prevenirea recăderilor (durează cel puțin 6 luni ).

Tratamentul de întreținere

  • (indicat numai în prezența factorilor de risc identificați de medic) împiedică apariția unui nou episod depresiv și se întinde pe o perioadă de 1-3 ani.

Ce sunt neurotransmițătorii?

Neurotransmițătorii sunt substanțe chimice cerebrale care facilitează transmiterea semnalelor de la un neuron la altul într-o sinapsă.

 

Cercetătorii au descoperit legături între depresia clinică și funcționarea a trei neurotransmițători:  serotonina, noradrenalina și dopamina. Acești trei neurotransmițători funcționează în interiorul structurilor creierului care reglează emoțiile, reacția la stres, somnul, pofta de mâncare și sexualitatea.

 

Nu se știe încă dacă modificările cantităților de neurotransmițători cauzează depresia sau dacă depresia are ca efect aceste modificări. Ambele variante sunt posibile. Cercetătorii cred că structura chimică a creierului nostru poate fi afectată de comportament și că, la rândul ei, aceasta influențează comportamentul.

 

*De exemplu, dacă o persoană traversează numeroase experiențe stresante sau traumatizante, va fi predispusă depresiei clinice, întrucât structura chimică a creierului este afectată. Pe de altă parte, aceeași persoana poate învăța cum să își schimbe stările depresive și comportamentul, făcând față evenimentelor stresante. Acest lucru poate modifica, deasemenea, structura chimică a creierului, îndepărtând depresia.

SEROTONINA reprezintă un neurotransmițător in­hibitor cu impact major asupra com­portamentului și stării emoționale. Nivelul scăzut al acesteia se asociază cu depresia, controlul deficitar al maniei, tendințele suicidale, compor­tamentul obsesiv-compulsiv, dar și cu apetitul alimentar crescut și apariția tulburărilor de somn.

DOPAMINA este tot un neurotransmiță­tor inhibitor. La nivel cerebral, este asociat cu plăcerea, trăirile pozitive, recompensele și dependențele. Nivelul dopaminei poate crește sub influența unor substanțe precum: cocaina, opiumul, heroina, alcoolul sau nicotina.

NORADRENALINA (NOREPINEFRINA) este neurotransmițătorul care declanșează starea de alertă. Predo­mină în sistemul nervos vegetativ simpatic, are drept efecte creșterea frecvenței cardice și respiratorii, a presiunii sangvine. Glandele suprare­nale eliberează noradrenalină în cir­cuitul sangvin, alături de epinefrină (adrenalină). Situațiile stresante tind să epuizeze noradrenalina și determi­nă hipoactivitate, în timp ce activita­tea fizică crește nivelul acesteia. No­repinefrina este asociată cu tulburări afective și cu sensibilitatea organis­mului față de factorii de mediu.

Ce sunt neurotransmițătorii?

ISRS

Inhibatori selectivi de recaptare a serotoninei

Medicamentele de tip ISRS reprezintă cel mai comun tip de tratament farmacologic împotriva depresiei.

Mecanism: ISRS inhibă recaptarea de serotonină de către celulele nervoase care trimit semnalul nervos. Astfel medicamentele de tip ISRS determină o creștere a cantității de serotonină în spațiul sinaptic dintre neuroni.

Exemple de ISRS:

  • Fluoxetina (Fluoxin, Fluran, Magrilan, Fluoxetine, Prozac)
  • Fluvoxamina (Fevarin, Fluvoxamine)
  • Paroxetina (Arketis, Seroxat, Rexetin, Paxeten,Paluxetil)
  • Sertralina (Serlift, Asentra, Stimuloton, Zoloft)
  • Citalopram (Citaloran, Linisan)
  • Escitalopram (Cipralex)

Preparatele de tip IRSN stimulează recaptarea acestor doi neurotrasmițători care sunt de importanță critică în depresie – serotonina si neuroepinefrina.

Mecanism: acțiune duală inhibând recaptarea atât de serotonina, cât și de neuroepinefrină de către celulele care trimit semnalul nervos.

Exemple:

  • Venlafaxina ( Efectin, Velaxin, Venlafaxina)
  • Milnacipran (Ixel)
  • Duloxetina (Cymbalta)

IRSN

Inhibatori de recaptare a serotoninei și noradrenalinei

IMAO

Inhibitori de monoaminoxidază

Aceste medicamente nu sunt utilizate ca primă alternativă în tratamentul depresiei deoarece ele pot să interfereze cu alte medicamente și/sau alimente care conțin aminoacizi de tipul tiraminei (de exemplu: brânză, carne sau băuturi alcoolice).

Mecanism: inhibarea unei enzime denumită monoaminoxidaza (MAO) și care este implicată în metabolizarea neurotrasmițătorilor. În acest fel, MAO are efect de creștere a cantității de neurotransmițători activi în creier.  

Exemple de IMAO:

  • Fenelzina
  • Moclobemid
  • Selegilina (Selegos, Jumex, Als-selegilina)

Mirtazapine (Remeron) – este un antidepresiv care nu se încadrează exact în grupele menționate mai sus. Mecanismul de acțiune al Mirtazapinului nu este stabilit, probabil că acesta acționează prin inhibarea receptorilor de tip adrenerg și produce creșterea accesului la neuroepinefrină. Mirtazapinul are un efect de somnolență ca reacție adversă frecvent întâlnită și ar trebui luat la culcare.

Bupropion (Wellbutrin) – este o altă substanță din noua generație de medicamente antidepresive. Acesta aparține clasei chimice de aminochetoni. Acțiunea sa este de a inhiba recaptarea de neuroepinefrină ca și de dopamină. Pe lânga efectul antidepresiv Bupropion este de folos celor ce doresc să se lase de fumat.

Exemple de antidepresive atipice:

  • Reboxetina
  • Bupropion (Wellbutrin)
  • Mirtazapina (Remeron, Mirzaten, Esprital)
  • Trazodon (Trittico)
  • Mianserina (Mianserin)
  • Tianeptin (Coaxil)

Antidepresive atipice

ATC

Antidepresive triciclice

Antidepresivele triciclice reprezintă prima generație de antidepresive și sunt denumite așa deoarece structura chimică a acestor substanțe are la baza trei cercuri benzenice.

Mecanism: inhibarea selectivă a receptorilor de serotonină și neuroepinefrină. 

Aceste tipuri de antidepresive provoacă mai multe reacții adverse decât noua generație de medicamente antidepresive, precum: uscăciunea gurii, vedere încețoșată, tensiune arterială scazută. Din acest motiv, triciclicele sunt mai puțin folosite în prezent. De obicei, acestea sunt prescrise în tratamentul formelor severe de depresie sau în tratamentul depresiilor rezistente, atunci când antidepresivele mai noi nu sunt suficiente.

De asemenea, aceste medicamente sunt mult mai periculoase când se supradozează.

Exemple de ATC:

  • Imipramina
  • Amitriptilina (Amitriptilin)
  • Dezipramina
  • Clomipramina (Anafranil)
  • Dibenzepina
  • Doxepina (Doxepin)
  • Opipramol

Când depresia este însoțită de anxietate, tratamentul pacientului va cuprinde si un medicament împotriva anxietății (denumit și anxiolitic). Acest tip de medicamente acționează în câteva ore, unele chiar în câteva minute. Pacientul obține astfel o reducere a stării de anxietate.

Benzodiazepinele (o categorie de tranchilizante)reprezinta tratamentul de primă linie al anxietății, împreună cu antidepresivele. Acestea sunt administrate înainte ca antidepresivele să-și exercite efectul anxiolitic, după care sunt întrerupte treptat. Benzodiazepinele acționează rapid și produc mai puține efecte secundare.

Mecanism: sporirea activității GABA, un neurotransmițător cu rol inhibitor sau de reducere a excitabilității sistemului nervos central.

Despre anxiolitice:

  • De obicei se prescriu numai la începutul primelor săptămâni de tratament până când medicamentul antidepresiv începe să aibă efect.
  • Consumul cronic de benzodiazepine determină instalarea toleranței și în final a dependenței, atât fizice, cât și psihice.
  • Sunt periculoase dacă se consumă cu alcool. Au multe efecte nedorite, printre care somnolenţa (pericol de a adormi la volanul maşinii sau în timp ce manevrează utilaje cu piese tăietoare, electrice, la locul de muncă), precum şi dependenţa.
  • Interacţionează cu multe alte medicamente, de aceea iniţierea unui astfel de tratament se face numai de către medic.

Exemple:

  • Diazepam
  • Lorazepam
  • Clonazepam
  • Alprazolam
  • Loprazolam

Anxioliticele

Antidepresivele dau dependență?

Antidepresivele nu produc dependență și nici sevraj, însă după un timp de administrare a acestor medicamente și mai ales dacă ele sunt oprite brusc, pot apărea simptome de discontinuare (de exemplu, greață, sensibilitate crescută la zgomote, neliniște).

În aceste cazuri se recomandă reintroducerea medicamentului respectiv și întreruperea lui gradată. Orice inițiativă de stopare subită a unui tratament de întreținere recomandat de medicul psihiatru ar trebui descurajată, iar pacientul ar trebui informat de la bun început despre posibilitatea apariției acestui sindrom. Deși, în general, simptomele sunt ușoare și autolimitate, ele pot asocia un discomfort și creează pacientului teama că ”boala s-a întors”. Nu este însă vorba de revenirea simptomelor inițiale și nici de un ”sevraj”, ci de o formă de reacomodare a organismului după o perioadă de administrare a unui medicament.

Efectele secundare ale medicației cu antidepresive

Medicația antidepresivă poate fi asociată cu multiple efecte secundare dintre care semnificative sunt următoarele:

  • Riscul pentru comportament suicidal – este crescut în prima lună de la începerea tratamentului cu antidepresive, în special în primele 9 zile. Riscul suicidar sau de autovătămare neletală la adulții tratați cu ISRS este similar celor tratați cu ATC.
  • Sindromul serotoninergic – (hiperpirexie, agitație și confuzie) apare la asocierea ISRS între ele sau cu alte antidepresive (ex: ATC și litiu).
  • Sindromul de sevraj – apare la întreruperea bruscă a administrării antidepresivelor, fiind determinat de un rebound colinergic, dar și de implicarea sistemelor noradrenergice și serotoninergice.

Indiferent de natura chimică a antidepresivelor (triciclice, ISRS, IMAO etc.), oprirea bruscă duce la apariția unui sindrom de sevraj cu fenomene de manifestare în plan somatic și psihic.Fenomenele somato-fizice sunt polimorfe, cu acuze digestive (grețuri, vărsături, dureri abdominale, diaree), tulburări circulatorii cerebrale (vertij, cefalee, tulburări motorii).

În plan psihic se observã frecvent stări de anxietate, insomie, risc crescut de reapariție a fenomenelor depresive majore, viraje hipomaniacale sau chiar accese maniacale, iar în cazul sevrajului IMAO, stare de confuzie mentală.

Am 37 de ani, sunt singură la părinți. Dintotdeauna am fost protejată de părinți, dar crescută cu ideea că eu voi duce mai departe proiectele familiei. La naștere tata și-a dorit să fiu băiat, și a fost întodeauna nefericit cu trăirile mele de fetiță (“plângi ca mama”, “nu ești în stare de nimic”, “dacă aveam un băiat, puteam să fac mai multe cu el”, “niciodată nu ai să reușești la fel de bine ca verișorii tăi”, “nu vei reuși niciodată singură așa cum nu a reușit nici maicăta”).

Întotdeauna am încercat să evadez, să trăiesc cât mai departe de tata și astfel am făcut multe prostii. Am avut relații nepotrivite doar pentru a-i arăta că nu mă poate controla, dar sentimentele de vinovăție m-au urmărit toată viața. M-am căsătorit cu un bărbat puternic care l-a înfruntat întotdeauna pe tata, dar pentru care nu am fost niciodată suficient de bună. Am născut gemeni care au fost crescuți de tata și de mama.

Din acel moment, eu nu am mai existat pentru tata, ci eram doar mama copiilor mei.

Asistam neputincioasă la distrugerea copiilor mei pentru că tata, în sfârșit, își reconstruia imperiul cu viitorul copiilor mei. După nenumărate certuri și reproșuri, soțul m-a părăsit și atunci lumea mea s-a năruit. Am retrăit dependența de tata și, din nou, sarcina de a mă lupta cu el și de a-i demonstra că pot singură. Însă acum era de o mie de ori mai rău decât în adolescență pentru că îmi luase totul: trecutul, prezentul și viitorul.

A trebuit să mă întorc în orașul în care m-am născut și o perioadă de timp să muncesc pentru tatăl meu și pentru a-mi întreține copiii, iar coșmarul adolescenței mele și tot tabloul de reproșuri au reapărut. Plângeam noaptea și munceam ziua, atât cât să îmi câștig pâinea, cât și să îmi păstrez echilibrul pentru copiii mei. Într-o dimineață m-am trezit și parcă nu mai eram eu, era ca și cum mă priveam în afara corpului meu și simțeam o durere sfâșietoare și o tristețe uriașă. 

Plângeam și nu mă puteam abține, mă uitam în oglindă și nu mă mai recunoșteam. Singurele plăceri pe care le mai aveam erau să dorm și să mănânc pe ascuns ciocolată.

Am realizat că nu mai ieșisem din casă decât la lucru, care era la parterul casei noastre, că nu mai văzusem alți oameni decât familia mea, că nu îmi mai plăcea să stau cu băieții și parcă îi uram: ei aveau un viitor, iar eu nu. Era o tristețe care mă ardea. Era ca și cum aveam picioarele băgate în blocuri de ciment. Nu voiam decât să mor ca să scap. Pentru că eram neîngrijită, nici nu mai țineam minte când am făcut duș ultima dată, nu mai conta că eram îmbrăcată în hainele de casă sau nu, plângeam din orice.

Atunci contabila mea mi-a spus că sunt de nerecunoscut și mi-a recomandat să merg la medic. Nu aveam energie și era inutil.  

Eu nu voiam decât să mor.

Uram pe toată lumea. Mă deranja bucuria oamenilor din jur, mă deranja soarele, mă deranja râsul copiilor. Nu eram bună de nimic și nu mai vedeam nimic bun în viitor. Eram o moartă vie. 

După două săptămâni, mama a adus un preot. A doua zi a venit preotul și a stat de vorbă cu mine. A fost primul om care mi-a înțeles suferința și care m-a îndreptat către un doctor de suflet. Am refuzat ideea de a mă duce la terapeut pentru că îi confirmam tatei că nu sunt bună de nimic așa cum nu a fost nici mama. I-am promis că mă voi duce doar ca să scap de el, să închid ușa, să trag draperiile și să dorm din nou. 

Îmi doream să nu mă mai trezesc.

A doua zi dimineață a urcat mama la mine și m-a întrebat dacă eu aș putea suporta durerea ca unul dintre băieții mei să nu mai fie. M-a șocat întrebarea, am simțit o durere infinită și atunci am acceptat să mă duc cu mama la psihiatru. Am mers la psihiatru, am primit foarte multe pastile, nu înțelegeam nimic și nu voiam decât un singur lucru: să mor. Am rămas internată trei săptămâni. Prima săptămână a fost poate mai rău decat înainte, dar dintr-a doua, încetul cu încetul, m-am regăsit. Era ca și cum îmi reintram în corp. Am revenit acasă. Deja mi-era dor de copiii mei, acum vedeam frunzele, soarele și am început psihoterapia. Am învățat să-i dau tatei dimensiunea pe care o are: este un om ca și mine, cu fricile lui, cu ambițiile lui de succes și am învățat că eu sunt un alt om și sunt mai mult decât copilul tatălui meu.

Astăzi sunt o femeie care are presiunea moștenirii familiei, dar care are și libertatea de alegere și dacă e un dat ce moștenesc, ce duc mai departe este o alegere. Am convenit cu tata să ne angajăm un manager, iar eu să mă ocup doar de dezvoltarea business-ului, dezvoltând o franciză a firmei într-un alt oraș, departe de ai mei.

Am învățat că merit să am grijă de mine, că am de ce să mă bucur de viață și de copiii mei. Am învățat din nou să zâmbesc și când toate astea le-am avut, a apărut și el, opusul tatei, dar tabloul așteptărilor mele – un om blând, fără ambiții financiare, tolerant, vesel, sportiv, care mă apreciază, mă acceptă și mă iubește.