Sindromul post-traumatic la militari

Dacă plecăm de la o definiție naivă a sistemului militar – "un sistem de intervenție de război pe timp de pace" – putem identifica cu ușurință discrepanța și stresul de adaptare, disonanța cognitivă și afectivă la care sunt supuși militarii.
În astfel de condiții, este ușor de înțeles că amenințarea iminentă asupra integrității fizice și emoționale, alienarea emoțională, expunerea prelungită la sursele de stres fac ca funcționarea militarilor, în limitele sănătății mintale, să fie dificilă.
Îndepărtarea de familie este principala sursă de stres care intervine în cazul militarilor plecați în misiuni externe și stabiliți în campusurile din zonele de conflict. Ei nu pot participa la evenimentele de familie și nu pot asigura suport și ajutor pentru cei dragi. Sunt deprivați de afecțiune, echilibru în ariile vieții și chiar de somn suficient, aspecte care deseori duc la burnout sau la dezvoltarea unor adicții care să le asigure un “confort toxic”. În aceste situații, cel mai la îndemână medicament devine consumul excesiv de alcool. În plus, ca și consecință a expunerii la surse de pericol care determină eliberarea de adrenalină în organism, militarii pot dezvolta și comportamente agresive.
După întoarcerea din misiune, militarii au un risc crescut de dezvoltare a tulburării de stres post-traumatic. De aici și până la comportamentul depresiv (manifestat sau ascuns) nu mai este decât un pas. Tot răul resimțit în depresie, gândurile negative care par că nu mai găsesc soluții rezonabile la problemele vieții, epuizarea fizică și emoțională au un singur risc major: tentativa de suicid.
De aceea este extrem de important să ne auzim colegii, să fim atenți la scala lor de pesimism și la sintagme, precum: "viața nu mai are niciun sens", "mai bine carne de tun decât așa", "dacă am să mor, am să scap".

— Psih. Yolanda Crețescu
Ofițer în rezervă SPP, cu experiență în pregătirea psihologică a militarilor pentru misiuni externe sub egida Națiunilor Unite, sesiuni de training și evaluare clinică, realizate în cadrul Serviciului de Protecție și Pază

La DepreHUB asigurăm consilierea și cadrul necesar pentru evaluarea clinică periodică a militarului, dar și pentru monitorizarea evoluției stării sale emoționale, atât la sediu, cât și online prin intermediul platformei Depreter (partenerul nostru în terapia și monitorizarea online a depresiei).

De asemenea, ca membru DepreHUB, acesta va fi integrat în programul de suport psihoterapeutic pentru tratarea tulburării de stres post-traumatic, dezvoltat și susținut de Psih. Yolanda Cretescu, cu scopul reintegrării acestuia în societate și obținerii echilibrului necesar în toate ariile vieții.

Definiție

Tulburarea de stres post-traumatic (TSPT) la militari este o tulburare de anxietate pe care aceștia o dezvoltă după expunerea la unul sau mai multe evenimente traumatice experimentate în misiunile de apărare (care depășesc capacitatea oamenilor de a le face față) și care presupun trăirea unor sentimente de frică intensă și neajutorare.

La trăirea unor astfel de evenimente, militarii resimt trauma atât la nivel psihologic, cât și fiziologic. Organismul declanșează instantaneu mecanismul de “luptă sau fugi”, iar acesta este apoi retrăit, la aceeași intensitate sau una asemănătoare, chiar și ani de zile după incident. Datorită acestui mecanism de autoprotecţie, multe persoane reușesc să își revină în mod natural după acel eveniment traumatizant. Militarii însă, din cauza expunerii prelungite la situații stresante, deseori ajung să dezvolte o tulburare de stres post-traumatic, după revenirea acasă.

Simptomatologie

Simptomele apar de obicei în decurs de trei luni de la traumă, iar durata acestora variază. În aceste situații traumatice, militarii reacționează prin teamă intensă, durere, lipsă de speranță.

Simptome

  • Retrăirea unor imagini repetitive, amintiri dureroase, gânduri, percepții legate de întâmplarea traumatică, ce trec prin minte cu toată încărcătura lor emoțională negativă (ex. visuri neplăcute care reiau evenimentul în sine)
  • Coșmaruri repetate legate de evenimentul respectiv, apar chiar iluzii și halucinații
  • Retrăirea evenimentului cu emoții, acțiuni care s-au întâmplat la un moment dat în mod real, fenomen cunoscut sub denumirea de flashback (ex: un amestec de imagini care se derulează în fața celui suferind ca la cinematograf, cu emoții însoțitoare ca anxietate, deznădejde, disperare, spaimă, lipsă de speranță, tristețe, vină)
  • Reacție intensă de anxietate atunci când vine în contact cu stimuli interni sau externi care sunt asemănători celor din întâmplarea traumatică reală (de ex. sunete asemănătoare, imagini, culori din mediul înconjurător sau care apar în minte la un moment dat);
  • Reacții fiziologice (palpitații, transpirații, senzație de nod în gât, tremurături etc.) la contactul cu acești stimuli din mediu sau stimuli imaginari
  • Dificultăți de concentrare, inclusiv dificultatea de a-și aminti informații obișnuite sau de a duce la îndeplinire unele sarcini specifice (ex: îi este greu să urmărească o conversație pentru o perioadă mai lungă de timp)
  • Autoblamarea sau învinovățirea celorlalți (ex: “Este vina mea că insurgenții au deschis focul asupra noastră”)
  • Stare de dispoziție negativă persistentă, caracterizată de groază, furie, sentimente de vinovăție
  • Angajarea în comportamente nechibzuite sau autodistructive (ex: șofatul periculos, consumul excesiv de alcool sau de droguri), comportamente automutilante ori suicidare
  • Reducerea calității relațiilor familiale și sociale
  • Absenteismul sau reducerea performanței la locul de muncă

Cauze și factori favorizanți

Expunerea directă la experiențe traumatice în timpul operațiunilor militare reprezintă cea mai covârșitoare cauză a stresului post-traumatic. La aceasta se pot adăuga: condițiile de mediu, programul de lucru imprevizibil, condițiile de somn sau hrană deficitare, lipsa intimității, creșterea numărului de ore de muncă.

Să ținem cont însă că, totodata, acești factori de mediu acționează în raport cu vulnerabilitățile militarilor pentru a ajunge să declanșeze TSPT. Cei mai mulți dintre militari reușesc să se recupereze după o perioadă scurtă de timp și nu dezvoltă această tulburare, în cazul în care factorii stresori nu s-au acumulat pe fondul unor vulnerabilități dobândite din copilărie sau din perioada dinainte de a se înrola în misiune (expunerea la traumă la o vârstă fragedă, nivel precar al statutului socioeconomic și educațional, apartenența la grupuri minoritare, istoricul psihiatric din familia de bază – depresie, tulburări de personalitate-).

Intervenție/suport DepreHUB

Odată ajuns în comunitatea DepreHUB, militarul va fi înscris în sistemul nostru de consiliere și intervenție și va parcurge următorii pași:

Evaluarea simptomatologiei și realizarea diagnosticului diferențial

În această etapă, pacientul va fi preluat de către Yolanda Crețescu (psiholog clinician si psihoterapeut adlerian), specialistul nostru cu expertiză în gestionarea cazurilor de TSPT și depresie la militari.

Psih. Yolanda Crețescu îi va asigura îndrumarea și supervizarea pe tot parcursul perioadei de evaluare și de tratament.

Simptomele psihiatrice relevante pentru TSPT prezintă similarități cu tulburările anxioase sau cu tulburarea depresivă ori exprimă o hiperreactivitate psihofiziologică nespecifică. De aceea, este necesară realizarea unui diagnostic diferențial, care se va stabili in functie de cauzele care au dus la apariția simptomatologiei și desfășurarea lor cronologică.

Pentru diagnosticarea cu tulburare de stres post-traumatic, tabloul simptomatologic complet trebuie să fie prezent de cel puţin o lună, iar perturbarea trebuie să cauzeze o deteriorare semnificativă clinică în domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcţionare.

În urma evaluării și diagnosticării, psihologul clinician va creiona planul de tratament și recuperare, care poate include medicația și psihoterapia, aplicate în mod individual sau combinate.

MEDICAȚIA

Medicația se va prescrie doar de către psihoterapeut (care va lucra în colaborare cu psihologul clinician) în condițiile în care anxietatea nu mai poate fi controlată comportamental și suferința pacientului depășește gradul toleranței.

Medicația pentru sindromul de tulburare de stres post – traumatic include anxioliticele, dar și antidepresivele, care deși au ca indicație principală tratamentul depresiei, și-au dovedit utilitatea și în tratarea tulburărilor de anxietate, inclusiv TSPT.

PSIHOTERAPIA

În cadrul ședințelor de psihoterapie, specialistul se va axa pe:

  • Restabilirea echilibrului si identificarea comportamentelor sanatoase fata de cele patogene (Terapia Cognitiv – Comportamentală), cu focus pe simptom
  • Înțelegererea factorilor care au dus la adoptarea unui anumit comportament și menținerea lui (Terapia existențială, dupa principiile lui Alfred Alder sau Viktor Frankl)
  • Restabilirea echilibrului în toate ariile vieții (familial, profesional, social, financiar)

Dacă în terapia tradiţională, punctul de vedere prevalent este că vindecarea apare dacă terapeutul rămâne detaşat emoţional de viaţa şi povestea clientului, în terapiile traumei şi implicit terapiile cu veteranii de război, este indicat ca terapeutul să aibă o poziție angajată, ne-neutră. Atunci când terapeutul menţine detaşarea şi manifestă poziţia tradiţională de neutralitate terapeutică, elaborarea traumei este îngreunată, povestea rămâne doar povara pacientului şi acest lucru poate duce din nou la retraumatizare.

În măsura în care pacientul urmează tratamentul corespunzător, sunt şanse foarte bune pentru a se recupera parțial sau aproape integral, putând astfel să ducă o viață normală.

Stabilirea schemei de tratament

Prevenția recidivei

Prevenția recidivei este deosebit de importantă deoarece militarul este nevoit sau alege, de cele mai multe ori, să se întoarcă în misiune, ceea ce va crește riscul de a se confrunta din nou cu TSPT.

În acest caz, specialiștii DepreHUB recomandă ca militarul să participe la un program de evaluare periodică, stabilit împreună cu psihologul clinician (evaluarea se poate face și online, prin intermediul platformei Depreter).

În paralel, militarul ar trebui să pună în practică cunoștințele și tehnicile de gestionare a anxietății dobândite pe parcursul ședințelor de psihoterapie și să adopte unele schimbări în viața sa, precum:

Schimbări

  • Schimbarea mediului (o altă țară, o altă zonă) și a postului (departamentului)
  • Organizarea timpului liber într-o formă constructivă
  • Restabilirea unei rețele sociale
  • Identificarea unui hobby
  • Identificarea resurselor alternative în caz de reconversie profesională sau spațială (urmarea unor cursuri, studii la o facultate etc.)
  • Identificarea comportamentelor patogene (care duc la disfuncționalități și tulburări emoționale) și sanogene (sănătoase)