Trauma de pierdere

Deseori, trauma de pierdere apare din incapacitatea oamenilor de a trăi în prezent și de a trăi în prezent bine. Te uiți cum astăzi suferi că acea persoană a plecat din viața ta, din relație, din cuib (copiii care, fără să-și dorească, lasă o traumă părinților care nu sunt încă pregătiți să rămână singuri) și rămâi blocat în incapacitatea de a te adapta schimbării. Este o rezistență care te transformă în prizonierul propriilor suferințe până ce vei fi învățat să slăbești lanțul rezistenței la schimbare.
Să luăm ca exemplu situațiile de pierdere în cuplu. Aici, întotdeauna, am întâlnit persoane care au avut un statut special: un părinte care a fost de partea lor, care i-a răsfățat și care a făcut întotdeauna cum au vrut ei și nu le-a insuflat ideea că pot fi nepotriviți, că pot crea la rândul lor suferință. De asemenea, copilul răsfățat peste măsură și învățat să nu ofere în viață, ci doar să primească, dorește același lucru de la partenerul său. În viața adultă, acesta ajunge să aibă aceeași poziție - același comportament și să uite că trebuie să și ofere, nu numai să primească. Bineînțeles, consecința este că poate fi “părăsibil”. Și, atunci, trauma de pierdere se manifestă profund, căci este greu de înțeles cum dacă ai făcut totul așa cum ai făcut de fiecare dată și stilul tău răsfățat te-a dus la succes, acum această formulă nu mai este valabilă.

De remarcat sunt și situațiile de viață în care unul dintre partenerii de cuplu a avut un părinte dominant, care i-a satisfăcut nevoile și i-a dat sentimentul de siguranță și încredere că nimic rău nu se poate întâmpla. Într-o relație acesta ajunge să aibă aceleași așteptări și de la partener (soț sau soție) și să îl suprainvestescă cu rolul de stâlp pe care să se bazeze. Se vor încălca, însă, cele doua reguli ale relației: egalitatea și reciprocitatea. Ca să fim egali, trebuie să avem roluri similare, altfel celălalt obosește să fie perfect pentru că nu primește nimic, doar i se dau sarcini, iar într-o zi va parăsi acea relație. Atunci este ușor de înțeles de ce trauma de pierdere va fi șocantă și greu de asimilat

— Psih. Yolanda Crețescu
Psiholog clinician și psihoterapeut adlerian

La DepreHUB asigurăm consilierea și cadrul necesar pentru evaluare clinică și intervenție în cazul persoanelor care se confruntă cu trauma de pierdere, atât la sediu, cât și online prin intermediul platformei Depreter (partenerul nostru în terapia și monitorizarea online a depresiei).

De asemenea, ca membri DepreHUB, pacienții sunt integrați în programul nostru de suport și psihoeducație, care le permite accesul la diferite activități și servicii menite să le scadă rezistența la schimbare și să le faciliteze adaptarea la noile situații de viață (grupuri de suport, workshop-uri de psihoeducație, terapii alternative, clase de sport dedicate simptomatologiei depresive).

Definiție

Trauma de pierdere (doliul) este răspunsul la pierderea unei persoane iubite sau a divorțului, dar poate fi trăită și în urma pierderii slujbei sau a locuinței, pierderea unui animal, a unei prietenii, pierderea sprijinului după trăirea unei traume, pierderea stabilității financiare etc. De asemenea, schimbările importante în viață cum ar fi mutatul, schimbarea locului de muncă, plecarea copiilor de acasă sau pensionarea pot aduce stări psihologice de doliu care necesită a fi tratate ca pierderi.

Simptomatologie

Simptome și semne ale reacției normale

Tristețe, anxietate, vinovăție, însingurare, oboseală, șoc, dezorientare, confuzie, dor intens și recurent față de ceea ce s-a pierdut;
Tulburări de somn, de apetit, de atenție și concentrare, retragere socială, oftat, plâns, hiperactivitate sau lentoare în activitate;
Senzație de gol în stomac, tensiune în piept, nod în gât, intoleranță la zgomot, lipsă de energie, lipsă de aer, oboseală musculară, gura uscată;
Neîncredere, confuzie, halucinații, idei paranoide.

Chiar dacă unele persoane trec mai greu sau mai repede peste o traumă de pierdere, etapele acesteia sunt inevitabile:

Șocul și negarea– refuzarea situației traumatice și evitarea suferinței;
Furia – ca metodă de luptă și apărare (resentimente, furie îndreptată împotriva propriei persoane sau a persoanei/lucrului pierdut);
Tristețe, anxietate, depresie – trăirea efectivă a pierderii, totul se înlocuiește cu tristețe adâncă, care nu este neapărat o depresie, ci tot o reacție firească; câteodată, pentru unii perioadele de tristețe se prelungesc până când intervine depresia (golul creat nu poate fi umplut cu nimic, apare lipsa interesului pentru activitățile zilnice, incapacitatea de adaptare la cerințele mediului de viață, concentrarea pe persoana/lucrul pierdut);
Acceptarea – acceptarea pierderii în mod gradual, îmbunătățirea treptată a stării de spirit (persoana îndoliată se împacă mai întâi cu sine, găsește timp pentru ea, vrea să trăiască, se gândește cu tristețe la pierdere, dar durerea nu mai este insuportabilă);
Reorientarea spre viață – reîntoarcerea spre propria viață (persoana își reia activitățile cotidiene și reia cursul normal al vieții).

Etapele trecerii peste o traumă

Trauma de pierdere nu are o durată specifică. La cele mai multe persoane poate dura în jur de 6 luni, dar poate merge și spre un an, foarte importanți fiind aici factorii favorizanți (tipul de personalitate și educația) și ajutorul de specialitate.

Cauze și factori favorizanți

Tipul de personalitate și sistemul propriu de adaptare

(ex: unei persoane anxioase îi va fi mult mai dificil să facă față unei astfel de situații, la fel si unei personalități perfecționiste, care nu își dă voie să accepte că viața poate fi și altfel decât a construit-o)

Stilul de educație și experiența de viață

(ex: unei persoane răsfățate, obișnuită să i se ofere mereu tot ceea ce dorește și să nu piardă, îi va fi mult mai greu sa accepte o despărțire).

Intervenție/suport DepreHUB

Persoanale care ajung în comunitatea DepreHUB deoarece se confruntă cu o traumă de pierdere sau cu o depresie deja instalată, vor fi înscrise în sistemul nostru de consiliere și intervenție și vor parcuge următorii pași:

Evaluarea simptomatologiei și realizarea diagnosticului diferențial

În această etapă, pacientul va fi preluat de către unul dintre psihologii noștri clinicieni care îi va asigura îndrumarea și supervizarea pe tot parcursul perioadei de evaluare și de tratament.

De ce psiholog clinician?

Pentru că psihologul clinician este în măsură să realizeze un diagnostic diferențial* și să stabilească dacă pacientul are ca simptomatologie primară anxietatea de pierdere sau depresia.

Deoarece în trauma de pierdere apar elemente ale depresiei (cumva o falsă depresie), unele persoane pot fi diagnosticate greșit cu depresie, în prim plan fiind anxietatea. De asemenea, persoana poate fi diagnosticată greșit cu anxietate, de această dată, depresia ocupând primul plan (în acest caz, neinstituirea unui tratament medicamentos la timp, care să împiedice crearea unui dezechilibru de serotonina, în final, poate duce la un diagnostic de depresie).

De aceea, în această primă fază, diagnosticarea corectă este esențială pentru stabilirea corectă a schemei de tratament și recuperarea pacientului.

*Diagnosticul diferențial se va realiza prin analizarea indicelui global al funcționalității pe cele cinci axe: tulburări clinice, tulburări de personalitate, condiții medicale generale, probleme psihosociale și de mediu, scala evaluării globale a funcționării. Cu cât indicele de disfuncționalitate este mai mare, cu atât mai mult pacientul se apropie de depresie.

În urma evaluării și diagnosticării, specialistul va stabili traseul pe care pacientul îl are de urmat. Dacă evaluarea indică anxietatea ca simptomatologie primară, tratamentul pacientului va putea cuprinde pe lângă ședințele de psihoterapie și tratamentul cu anxiolitice.

Dacă psihologul clinician constată că depresia este simptomatologia primară, în programul de recuperare va fi inclus și tratamentul medicamentos recomandat si supervizat de către un psihiatru.

Pe tot parcursul programului de recuperare și tratament, pacientul va fi supravegheat de către psihologul clinician, care va lucra în strânsă legătură cu psihoterapeutul și psihiatrul.

Stabilirea schemei de tratament

Prevenția recidivei

Doliul sau trauma de pierdere pot interveni oricând în viața unei persoane. De aceea, pentru prevenția recidivei recomandăm dezvoltarea unor mecanisme de coping – strategii utilizate în mod inconștient și/sau conștient pentru a se evita, diminua sau remedia pe cât posibil impactul negativ al unei pierderi asupra stării de confort psihic și fizic.

În acest sens, membrii DepreHUB pot opta pentru:

Opțiuni de participare

Participarea la grupuri de suport (integrarea în comunitate și interacțiunea cu alte persoane) – pentru a intra mai ușor în procesul de doliu și a evita declanșarea unei depresii;
Accesarea ședințelor de psihoterapie individuală (la sediul depreHUB sau online) – pentru desensibilizare și obținerea unei flexibilități psihologice menite să îi pregătească pentru schimbare și pentru asumarea de noi riscuri.