Cum recunoști și gestionezi atacul de panică

Atacul de panică este despre resimțirea bruscă a unei stări de frică/panică/anxietate care atinge un punct ridicat de disconfort într-un timp foarte scurt, de ordinul minutelor. În plus, atacul de panică are atât efecte fizice, cât și cognitiv-emoționale.

Putem vorbi despre atacul de panică ca parte a afecțiunii denumite tulburare de panică, dar și în alte contexte cu substrat psihologic. De exemplu, o persoană cu tulburare de anxietate socială poate avea un atac de panică înainte de a ține un discurs în fața unei mulțimi sau o persoană cu tulburare obsesiv-compulsivă poate suferi un atac de panică în momentul în care îi este interzis să facă fix activitatea compulsivă pe care a dezvoltat-o ca pe un ritual.

Atacurile de panică sunt foarte neplăcute, chiar înfricoșătoare. Dar sunt și foarte comune, des întâlnite. Aproape 6 milioane de americani suferă de tulburare de panică, o condiție marcată de atacuri de panică recurente; totodată, tulburarea de panică este de două ori mai frecventă în rândul femeilor decât bărbaților, conform datelor ADAA (Anxiety and Depression Association of America – Asociația Americană pentru Anxietate și Depresie).

La început, atacurile de panică pot apărea din senin și fără vreun avertisment, dar, în timp, ele pot fi declanșate de anumite situații, oamenii dezvoltând adevărate fobii față de oarecare locuri, circumstanțe sau activități. Ca urmare, aceste persoane ajung să trăiască cu teama viitorului atac de panică, ajungând să facă schimbări majore în stilul de viață pentru a evita posibile situații declanșatoare.

Cum recunoaștem, însă, un atac de panică?

Pentru a fi considerat atac de panică, trebuie resimțite următoarele simptome (cel puțin patru dintre cele de mai jos), excluzând, desigur, alte cauze medicale:

– palpitații, ritm cardiac accelerat

– transpirație

– tremurat

– senzație de sufocare, dificultăți de respirație

– greață, disconfort abdominal

– senzație de amețeală, leșin, stare de neliniște, zăpăceală

– senzație amestecată de cald și rece

– parestezie – senzație de amorțeală sau furnicături

– derealizare – pierderea noțiunii realității sau depersonalizare – senzația de detașare de sine

– teama de a pierde controlul, de a nu putea controla realitatea

– teama de a muri

Corpul uman este echipat cu un sistem automat de răspuns în fața fricii, cel de tipul luptă sau fugi. Un atac de panică apare atunci când acest sistem reacționează ca și cum s-ar confrunta cu un pericol de moarte în situații în care nu există, de fapt, un pericol real. Sau, așa cum spun unii cercetători, persoanele cu tulburare de panică interpretează eronat semnalele (obișnuite) corpului ca fiind amenințări.

Unele persoane pot avea un atac de panică o singură dată în viață, în timp ce altele sunt bântuite de astfel de atacuri ani la rândul sau chiar o viață întreagă, dacă nu primesc tratament corespunzător. Unele persoane învață să gestioneze aceste situații; altele își regândesc/reorganizează viața astfel încât să evite factorii declanșatori, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la activități plăcute sau la o viață activă.

Există, însă, numeroase strategii de a gestiona atacurile de panică.

Tratamentul pentru atacul de panică și tulburarea de panică poate include terapie, medicamentație sau ambele.

Terapia include și partea de educare asupra acestei condiții, la fel și informații despre diferențele dintre atacul de panică și un infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Terapia poate ajuta persoana în cauză în identificarea semnalelor incipiente ale unui atac de panică, cum să își regleze respirația și cum să își relaxeze mușchii, cum să își tempereze gândurile și reacțiile. Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) poate fi parte din planul de tatament prin a expune persoana în cauză, treptat, la acele situații identificate ca fiind declanșatoare ale unui atac de panică. Scopul este acela de a expune persoana la acele situații declanșatoare, în timp ce se află într-un mediu sigur și controlat, astfel încât să învețe să le confrunte și să le împiedice perpetuarea.

În ceea ce privește tratamentul medicamentos, cele mai prescrise medicamente pentru tulburarea de panică sunt antidepresivele SSRI (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei), cum ar fi Prozac, Citalopram, Zoloft. Unele studii arată că aceste medicamente reduc frecvența apariției unui atac de panică între 75-85% dintre situații. Dar pentru a se putea vedea efectele, este nevoie de o perioadă de administrare cuprinsă între 3-6 săptămâni. Benzodiazepinele (Xanax, Valium) pot descrește imediat frecvența apariției atacurilor de panică până la 70, 75%, dar prezintă dezavantaje majore, printre care pierderi de memorie, dezvoltarea dependenței față de medicament.

În plus, înțelegerea motivelor psihologice care au dus la dezvoltarea atacurilor de panică reprezintă un pas important pentru reușita tratamentului. La fel și acceptarea faptului că atacul de panică, la fel ca și alte stări, nu este, în sine, distructiv, și că depinde și de ce și câtă însemnătate îi atribuim noi.

“Atunci când vom înțelege că toate simptomele fizice au un rol adaptativ, vom înțelege că frica este unul dintre modurile prin care operează corpul nostru; iar corpul nostru știe ce să facă, are ustensilele necesare; numai că, în acele momente, este puțin hiperactiv (mă rog, “foarte” hiperactiv)”, spune Alice Boyes, Ph.D, autoarea cărții The Anxiety Toolkit.

Cum ne putem auto-ajuta în timpul unul atac de panică?

Ce gândim în acele momente este deosebit de important. Dialogul interior, auto-încurajarea ajută în a rămâne ancorați în moment și în a fi conștienți că ceea ce trăim o să treacă în câteva minute. De asemenea, acceptarea faptului că experimentăm un atac de panică va ajuta în a percepe mai bine durata sa reală. După încetarea atacului de panică, este important să ne amintim cât mai multe detalii referitoare la circumstanțele declanșării și derulării sale astfel încât să înțelegem cât mai multe despre cauza și rolul atacurilor de panică pe care le trăim.